O turistă a căzut în prăpastie, în Masivul Bucegi. O turistă care a urcat pe munte, vineri, în Masivul Bucegi, împreună cu sotul său și cu mai mulți prieteni, a căzut într-o prăpastie în apropierea cascadei Urlătoarea.UPDATE. Salvamontiștii din Bușteni au recuperat-o pe turista care a căzut într-o prăpastie. Salvatorii spun că femeia, în vârstă de 65 de ani, a avut mare noroc fiindcă, după ce s-a prăbușit în gol vreo 25 metri, a scăpat doar cu câteva leziuni care nu ii pun viața în pericol.
Turista, care este din Ploiești și urcase pe munte împreună cu sotul său si cu alte trei persoane, a alunecat pe poteca îngustă în timp ce cobora de pe platoul Bucegi, de la Babele. Femeia a fost preluată de un echipaj medical pentru a fi supusă unor investigații de specialitate.
Primele informații primite de către autorități de la însoțitorii femeii, care au sunat la 112, arată că turista făcea parte dintr-un grup de cinci persoane care au vrut să urce pe traseul Jepii Mici către Babele, iar la un moment dat femeia a alunecat si a căzut în gol.
Cei care o însoțeau nu au putut preciza care este starea femeii. Salvamontiștii din Bușteni au început acțiunea de recuperare a turistei, iar echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanta Prahova și de la SMURD au fost alertate si sunt pregătite să îi acorde rănitei ajutorul medical.