Afland din Libertatea despre dorinta Simonei-Sensual de a deveni impresar de fotbal, membrii echipei Constructorul Bolintin Deal o roaga pe blonda sa se ocupe de ei. 'Am vrea sa ne impresarieze Simona', ne-a spus antrenorul Toni Cioarek. 'Cu ea impresar, sigur vom ajunge sa jucam la echipe mari', au declarat intr-un glas si fotbalistii. Constructorul e pe primul loc in Liga a 4-a, zona Giurgiu.
'Sunt convinsa ca la Constructorul Bolintin Deal sunt viitori mari fotbalisti. Abia astept sa-i cunosc. Voi merge sa-i intalnesc si voi incerca sa aflu care le sunt obiectivele', a declarat Simona-Sensual pentru Libertatea.
Aici va fi primita
Simona-Sensual este invitata de fotbalistii de la Constructorul in noul lor vestiar. Cum jucatorii vor sa o trateze ca pe o adevarata vedeta pe viitoarea lor impresara, acestia au inceput deja reparatiile. Experti in constructii, baietii s-au apucat ieri sa puna gresie si faianta si sa schimbe instalatiile sanitare din incapere.