Alături de copiii din Ucraina. Poveste din trenul care duce spre graniță.„Oamenii mor de foame și de sete în subsolurile blocurilor bombardate. Dacă ies sunt vânați de lunetiști, ca în jocurile pe calculator”

Comentează

Începutul războiului l-a prins undeva într-o țară din vestul Europei, unde, de ani buni, era detașat de compania ucraineană pentru care lucrează. S-a urcat în primul avion și a plecat spre România pentru a-și putea întâlni, la frontieră, familia - soție, copii, printre care și un bebeluș de doar câteva luni, mama și sora. În trenul București-Suceava, pe durata celor șase ore ale călătoriei - poate cele mai grele și mai lungi din viața sa -, Alexandeer (47 de ani), a vorbit mai tot timpul la telefon cu ai lui. Au plâns împreună, s-au încurajat unul pe celălalt. Dar a și povestit drama trăită de ucraienii în timpul invaziei rusești. Pentru acești oameni care fug din calea războiului, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară ”Alături de copiii din Ucraina”.

Alexander, în trenul care îl ducea înspre locul de întâlnire cu familia lui

Întreaga sa familie a lăsat totul și a fugit din Kiev-ul bombardat

Cu o geantă mică, de umăr și cu un laptop. Și cu ceva bani la el. Cu atât a plecat Alexander din inima Europei, acolo unde lucra, atunci când a primit telefon de la soție că rușii bombardează Kievul. Bărbatul și-a calculat pașii în așa fel încât să ajungă exact la timp în vamă la Siret, localitate de frontieră cu Ucraina pe unde urma să intre în România familia sa. Opt persoane, printre care cei doi copii ai săi care nu au împlinit cinci ani, și un bebeluș de doar câteva luni. Toți refugiați din calea morții pe care obuzele, tancurile și gloanțele armatei ruse o semănau deja în Kiev.

Frontiera, româno-ucraineană, punctul inițial de întâlnire

Zborul cu avionul până la București a fost urmat de călătoria cu trenul până la Suceava, garnitură în care Alexander întreba, disperat și speriat, în ucraineană și în engleză, cum poate să ajungă în vamă la Siret. Așa, i-a cunoscut pe voluntarii Asociației ”Licuricii fericiți”, cei care dau o mână de ajutor Fundației Ringier România - cea care a inițiat și finanțează campania ”Alături de copiii din Ucraina” -, la oferirea donațiilor strânse în cadrul acestui program umanitar.

”Cei doi copilași ai mei, care nu au încă cinci ani, și soția sunt acolo. De fapt, fug de acolo împreună cu mama mea, cu sora mea, cu un bebeluș...Sunt opt persoane. Nu se mai poate supraviețui în Kiev. La noi (n.r. în Kiev) mor oameni sub dărâmături, sub blocurile bombardate. Mor în subsoluri de foame și de sete. Dacă ies să caute apă și hrană sunt luați la țintă de lunetiști. Civili nevinovați sunt vânați ca în jocurile pe calculator. ”, povestește Alexander.

Plâng fără putința de a se îmbrățișa

Dorul de familie îl mistuie și își sună soția. O face de câteva ori în fiecare oră scursă din călătoria spre frontieră. Femeia și copiii plâng. La fel și bărbatul care ne face cunoscută drama lor, oameni obișnuiți deveniți peste noapte refugiați. Oameni care se mai au doar pe ei și speranța că armele vor tăcea. Plâng împreună fără putința de a se îmbrățișa, dar își vorbesc cu cuvinte înecate în lacrimi despre curaj. Și despre puterea de a reuși, împreună, în fața morții.

”Am crescut cu stilca de lapte și arma sub pernă, așa că o să supraviețui”

Alexander luptă pentru poporul ucrainean în felul său. Spune că, printr-o organizație umanitară, încearcă să furnizeze căști și veste antiglonț civililor, cei mai expuși atacurilor, oameni fără apărare.

”Convoaiele umanitare cu alimente, apă și medicamente ajung cu mare greutate la populație pentru că sunt atacate de ruși. Oamenii sunt flămânzi, bolnavi, deshidratați. Când totuși ajutoarele ajung, ei nu mai așteaptă să fie descărcate. Iși iau singuri. Dar noi am crescut cu stilca de lapte și arma sub pernă, așa că o să supraviețuim”, mai spune ucraineanul care vrea să intre în Ucraina pentru a se alătura celor care luptă pentru țara lor.

”Vrem să mai vedem o dată raiul, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu noi”

La capătul celor șase ore petrecute în tren și după alți aproape 70 de kilometri înghțiți pe șosea, Alexander și-a întâlnit familia. O parcare din Câmpulung Moldovenesc - unde soția lui a fost învățată să ajungă - , a fost teatrul unor scene emoționante cum rar se pot vedea. Din nou lacrimi, dar de astă dată bieții oameni sau putut îmbrățișa. S-au putut strânge la piept unii pe alții.

După o perioadă petrecută la o pensiune-muzeu din Câmpulung, Alexander și familia lui au uat drumul Austriei. Acolo îi aștepta o familie de români. Înainte de a pleca din România, s-au plimbat câteva ore prin oraș. Să mai fie personaje ale unei povești despre oameni și oamenie. ”Vrem să mai vedem o dată raiul, pentru că nu se știe ce se va întâmpla cu noi”.

”Alături de copiii din Ucraina” este o campanie umanitară lansată și finanațată de Fundația Ringier România

”Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826

Alexander și ai lui au plecat din România, dar aici au rămas alte câteva zeci de mii de mame, de copii care au nevoie de ajutor. De aceea, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară ”Alături de copiii din Ucraina”.

Campania umanitară ”Alături de copiii din Ucraina” va continua și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, prieteni ai fundației care, ori de câte ori a fost nevoie, au întins o mână de ajutor celor aflați în suferință. Cei care doresc să le fie aproape acestor oameni - printre care sunt și peste 30.000 de copii -, pot dona la sms 8826 - număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România -, sau folosind conturile fundației.

Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii.

Sprijin pentru refugiații ucraineni

Produsele, bunurile sunt redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Deja, Fundația Ringier România, cea care a inițiat și finanțează campania ”Alături de copiii din Ucraina”, a derulat acțiuni umanitare în vamă la Isaccea, la Protoieria Niculițel și la Măcin iar alte programe se află în derulare în zona de graniță cu Ucraina.

Suma alocată cauzei este de 2 Euro

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania

Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România

Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 - RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!