De câteva luni bune, Obama împreună cu mai mulţi bucătari de la Casa Albă au început să producă White House Honey Ale, adică berea celebrei reşedinţe din Washington. Echipamentul de producţie a fost cumpărat chiar din banii şefului statului.
Din licoarea marca White House au gustat participanţii la un eveniment prilejuit de Super Bowl, la începutul acestui an sau invitaţii lui Obama de la Casa Albă, cu ocazia serbărilor de Sfântul Patrick, potrivit postului CBS.
Iar cel mai recent partener de pahar al lui Obama a fost eroul de război Dakota Mayer, care a primit din partea preşedintelui Medalia de Onoare. Acesta a avut o dorinţă mai neobişnuită – să bea bere cu preşedintele. Zis şi făcut. Iar la întâlnire, Obama nu i-a servit orice fel de bere, ci White House Honey Ale, care, după denumire, pare să aibă un gust dulceag.
Casa Albă a publicat pe contul oficial de Twitter o fotografie cu Mayer, stând relaxat la masă împreună cu cel mai puternic om de pe planetă şi având în faţă câte o halbă de bere.
Acesta nu este singurul sortiment făcut la Casa Albă. Potrivit unui blog oficial al administraţiei de la Washington, din producţia locală mai fac parte alte două tipuri: White House Honey Blonde şi White House Porter.
 
 

Bătaie de joc inimaginabilă pe Național Arena! Cum au fost umiliți Hagi, Popescu și Dorinel Munteanu
PARTENERI - GSP.RO
Bătaie de joc inimaginabilă pe Național Arena! Cum au fost umiliți Hagi, Popescu și Dorinel Munteanu
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 14 iunie 2021. Leii trebuie să fie conștienți de efectele stării în care se află asupra celor din jurul lor
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)