Ce concluzii au tras observatorii internaționali, după turul 2 al alegerilor prezidențiale

Românii au ales, duminică, cine va fi președintele țării pentru următorii cinci ani. Nicușor Dan va ocupa fotoliul de la Cotroceni, după ce l-a învins pe George Simion cu un scor de 53,60 %. Observatorii internaționali au fost prezenți al scrutinul din România, iar luni și-au prezentat concluziile, în cadrul unei conferințe de presă.

Pregătirile tehnice pentru organizarea scrutinului au fost „profesionale și eficiente, în ciuda unei lipse continue de transparență în activitatea administrației electorale”, se artă în raport.

„Misiunea comună de observare a alegerilor a Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) și a Adunării Parlamentare a OSCE (OSCE PA) a constatat că pregătirile tehnice pentru turul doi au fost profesionale și eficiente, în ciuda unei lipse continue de transparență în activitatea administrației electorale”, se arată în concluziile observatorilor internaționali al alegerile prezidențiale din 2025.

Mesajele online din timpul campaniei „au limitat oportunitatea votanților de a face o alegere inspirată”

Eoghan Murphy, șeful misiunii de observare ODIHR, a adus în discuție mesajele din mediul online, despre care spune că au limitat oportunitatea votanților să facă „o alegere informată”.

Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România
Recomandări
Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România

„Ca și în primul tur, comportamentul inautentic online persistent, menit să amplifice sau să suprime mesajele candidaților, împreună cu părtinirea mediatică, au limitat oportunitatea alegătorilor de a face o alegere informată”, a spus Eoghan Murphy.

Reprezentanții din cadrul Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) și a Adunării Parlamentare a OSCE (OSCE PA) au mai remarcat și lipsa de susținere a unora dintre partidele care nu au intrat în turul 2, față de un candidat sau altul.

„Dintre partidele politice care nu au avut candidat în turul doi, am văzut și o anumită incertitudine privind tipurile de sprijin pe care le puteau oferi, ceea ce ar fi putut limita participarea politică în turul doi”, a mai precizat șeful misiunii de observare ODIHR.

Observatorii internaționali au amintit și răspunsurile rapide ale autorităților la dezinformare și numărul mare de plângeri pe care l-au soluționat.

„Autoritățile au răspuns public la cazurile de dezinformare și au soluționat un număr mare de plângeri legate de campania online. Totuși, capacitatea limitată a platformelor și a autorităților de a răspunde suficient la astfel de comportamente a avut un impact negativ asupra încrederii publicului”, se mai precizează în raportul și în concluziile observatorilor străini.

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale în 2025, candidatul independent fiind votat masiv în mediul urban. În timp ce George Simion a obținut o victorie în 23 de județe din România, Nicușor Dan a câștigat în 24 de județe în țară.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.