MENIU CAUTĂ
, de Valentina Postelnicu

Oficialii europeni, trataţi precum „prinţii” la Bucureşti. Meniu cu sarmale şi vin românesc. Cravate şi ii tradiţionale, oferite cadou de către Guvern

Distribuie

Oficialii europeani care au venit, joi şi vineri, la Bucureşti, în cadrul evenimentului de preluare simbolică a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene au primit, din partea Guvernului român, cadouri care au constat în cravate, pentru bărbaţi, şi eşarfe pentru femei, vin şi stilouri Poenari. Doamnele comisar au primit şi ii tradiţionale româneşti. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker chiar a purtat cravata cadou, în cadrul întâlnirilor cu preşedintele şi cu premierul, de vineri. 

Şi meniul din cadrul celor două mese festive, dineul de la Palatul Regal, de joi seara şi dejunul de lucru de la Palatul Victoria, de vineri, a păstrat acelaşi caracter tradiţional.

Pe muzică românească, comisarii au gustat din bucatele tradiţionale româneşti.

Sarmale, piftie, zacuscă, salată de vinete, icre, muşchiuleţ de porc, dar şi cele cinci produse tradiţionale aflate pe lista produselor protejate: salamul de sibiu, cârnaţii de Pleşcoi, Telemeau de Ibăneşti, păstrăvul afumat în cobză de brad, s-au aflat pe mesele pregătite pentru invitaţii veniţi de la Bruxelles.

„Noi, comisarii, suntem trataţi ca nişte prinţi aici, la Bucureşti, totul este perfect organizat, ceea ce este de bun augur pentru continuarea evenimentelor”, a mărturisit preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după întâlnirea de la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă.

Printre cadourile primite de oficiali s-au numărat cravate pentru bărbaţi şi eşarfe pentru femei, ii tradiţionale, dar şi stilouri Poenari, lucrate manual şi vinuri tradiţionale româneşti.

Jurnaliştii străini, nemulţumiţi de programul încărcat

Aproape 100 de jurnalişti străini au venit la Bucureşti, pentru a relata despre evenimentul lansării preşedinţiei României la Consiliul UE. LIBERTATEA i-a întrebat cum au văzut acest eveniment. Mulţi s-au plâns de programul foarte încărcat al deplasării şi de faptul că s-au devansat orele întâlnirilor.

Astfel, la concertul simbolic de la Ateneul Român, de joi, jurnaliştii străini au rămas să transmită până în jurul orei 22.30, astfel că mulţi au pierdut masa de seară.

Şi vineri, programul a fost foarte încărcat, astfel că jurnaliştii au fost nevoiţi să bifeze cele două conferinţe de presă de la Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, şi întâlnirea de la Senat, cu preşedintele Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache.

Jurnaliştii spun că oficialii români au dat dovadă că sunt pregătiţi de preşedinţia Consiliului UE, mai ales că, spun ei, cei care contează mult sunt tehnicienii de la Strasboug şi de la Bruxelles.

Aceştia s-au declarat contrariaţi de absenţa de la acest mare eveniment a liderului PSD Liviu Dragnea, aflat în vacanţă.

La finalul acţiunilor de la Guvern, jurnaliştii străini au plecat imediat la Aeroportul Otopeni.

Citeşte şi: VIDEO/ Mărturisiri tulburătoare despre ultimele zile din viața lui Șerban Ionescu: ”Am putut comunica chiar și atunci când nu mai putea articula, ci doar gesticula”

Citește mai multe despre Jean Claude Juncker pe Libertatea.

Comentarii