Sirianul a fugit din România în 2006
Sirianul, acuzat de răpirea jurnaliştilor Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian şi condamnat în lipsă la 20 de ani de puşcărie, a fugit din România în vara lui 2006, după ce a fost eliberat din închisoare pe motive medicale. Plecarea din ţară a lui Hayssam a făcut obiectul unui dosar penal distinct, procurorii de la Parchetul General susţinând că sirianul a plecat prin Constanţa, la bordul unui vas comercial. De altfel, după dispariţia sirianului, procurorul general de atunci, Ilie Botoş, şi capi ai serviciilor secrete şi-au dat demisia.
Alături de Hayssam, în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români, a fost judecat şi Mohammad Munaf, ghidul ziariştilor în Irak. Americanul de origine irakiană, încarcerat la Bagdad, a fost şi el condamnat la 10 ani de detenţie.
Preferatul politicienilor
Cu câţiva ani înainte de a organiza răpirea din Irak a celor trei jurnalişti români, Hayssam îşi crease imaginea unui afacerist cu lipici la politicieni. Nu de puţine ori, sirianul a fost fotografiat atât la diverse recepţii organizate de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, dar şi în timpul unor delegaţii oficiale.
Soţia şi copiii trăiesc în Siria
Soţia lui Hayssam, Adela, şi cei şapte copii ai lor trăiesc de mai bine de doi ani în Siria. Ei au părăsit România legal, în august 2007, după ce magistraţii Judecătoriei sectorului 2 le-au permis să plece din ţară pentru o lună. Tocmai când vacanţa se apropia de sfârşit, avocata Adelei Omar a dat judecătorilor români o sentinţă definitivă a unui tribunal de jurisprudenţă islamică prin care familiei lui Hayssam i se interzicea să părăsească Siria.
Prizonieri 55 de zile
La sfârşitul lunii martie 2005, jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian plecaseră în Irak pentru realizarea unor unor interviuri. Alături de ghidul lor, americano-irakianul Mohammad Munaf, cei trei ziarişti au fost răpiţi din apropierea hotelului unde erau cazaţi. După 55 de zile, jurnaliştii au fost eliberaţi. Imediat, procurorii români anunţau că răpirea a fost coordonată de Hayssam şi de Munaf.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!