Ciurdarul satului Talmacel (jud. Sibiu), Constantin Danie (47 ani), originar din orasul Victoria (jud. Brasov) a fost omorat, luni seara, de catre una dintre bovinele pe care le pastea pe islaz. Cu o zi in urma, barbatul isi avertizase "stapanul", pe Ioan Ciorogar, ca una din vaci da semne de nebunie si ca ar trebui sacrificata. Acesta nu i-a dat insa atentie si inevitabilul s-a produs. In timp ce incerca sa inchida vitele in tarc, Danie a fost impuns cu coarnele de vaca si omorat pe loc.