Frumoasa Katya Koren, în vârstă de doar 19 ani, a fost găsită moartă, îngropată până la brâu, lângă un sat din Crimeea (Ucraina), unde aceasta locuia. Cadavrul fetei prezenta răni care indicau clar faptul că a fost omorâtă cu pietre, pedeapsă aplicată conform legii Sharia celor care încalcă grav învăţăturile Coranului.
Katya fusese dată dispărută de părinţi imediat după ce aceasta se întorsese de la un concurs de frumuseţe, unde obţinuse locul 7 şi unde defilase într-un costum de baie. Acest din urmă gest a fost considerat jignitor pentru Islam de câţiva localnici care au decis să o omoare. Poliţia a deschis o anchetă pentru a investiga ipoteza că trei tineri, cu vârste între 16 şi 30 de ani, ar fi ucis-o pe fată. Unul dintre suspecţi, un băiat de 16 ani, aflat în custodia poliţiei, susţine că nu îşi regretă fapta, pentru că tânăra a încălcat legile Islamului.