„Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează biosecuritatea laboratoarelor, de exemplu, prevenirea eliberării accidentale sau deliberate a agenţilor patogeni. Ca parte a acestei activităţi, OMS a recomandat cu tărie Ministerului ucrainean al Sănătăţii şi altor organisme responsabile să distrugă agenţii patogeni de mare risc, pentru a preveni potenţiale scurgeri”, a transmis către postul CNN purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Recomandarea OMS a fost anunţată prima dată de Reuters şi confirmată vineri de CNN. Potrivit sursei citate, la fel ca alte ţări, Ucraina efectuează cercetări pe agenţi patogeni pentru a le înţelege mai bine biologia, modul în care se răspândesc şi provoacă boli la oameni.

Recomandarea OMS nu are legătură cu acuzaţiile Rusiei despre încercări ale Ucrainei de a crea arme biologice cu ajutorul SUA, acuzaţii dezminţite de Kiev şi Washington.

Moscova a cerut vineri o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU asupra „activităţilor militare biologice ale SUA pe teritoriul Ucrainei”.

Guvernul rus a susţinut că armata sa a descoperit în Ucraina urme ale unei „eliminări de urgenţă” a urmelor unor astfel de activităţi şi care oferă indicii asupra existenţei unui presupus program militar biologic dezvoltat în Ucraina şi finanţat, potrivit Moscovei, de către SUA, relatează agenţia EFE. În replică, Washingtonul a acuzat Moscova că ea ar pune la cale folosirea unor arme chimice sau biologice în Ucraina.

Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA
Recomandări
Cine este managerul de campanie al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale. A fost acuzat de corupție și trimis în judecată de DNA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Adevarul.ro
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI