Acesta a dat declarații de martor la Parchetul instanței supreme în cazul plângerii deputatului Andreea Cosma împotriva lui fostului magistrat.

Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare în dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma. Decizia a fost desființată de un complet de cinci judecători care a stabilit ca judecata să se reia de la zero.

Sub presiune

„Am dat declaraţii în calitate de martor pentru plângerea făcută de Andreea Cosma, în dosarul instrumentat de doamna procuror Grosu. Am spus ce am avut de spus, m-au întrebat despre felul cum ne-a presat domnul Negulescu şi cum a încercat să distrugă familia Cosma.

Ne ancheta cu cătuşele pe masă, ne puneau pistolul în piept, ne uda saltelele la arest ca să nu avem unde să dormim că erau 16 grade afară. Avea pistol, binenţeles, şi dânsul, dar şi cătuşe. Am văzut că a spus el că nu a avut niciodată cătuşe.

Avea cătuşele dumnealui în birou, o să îi şi spun, cătuşele aveau o inscripţiune, ceva cu numărul 19. Nu cunosc ce pistol era, nu am făcut şcoala militară. Făcea asta ca să dăm declaraţii de Andreea Cosma şi ca să poată să ia cenuşa din vatră, aşa s-a exprimat”, a declarat Răzvan Alexe, la plecare.


#salvatipipera/Vasile Baltac, despre traficul din Pipera: ”A ajuns într-un punct critic, ne-am putea întreba dacă nu cumva ISU ar trebui să catalogheze zona ca nepracticabilă”-VIDEO

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Observatornews.ro
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Știrileprotv.ro
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
Telekomsport
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO