UPDATE/ Operaţiunea "Racolarea". PSD negociază cu PMP pentru deputaţi. Valeriu Steriu, cap de listă (surse)

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Operaţiunea "Racolarea". PSD negociază cu PMP pentru ca mai mulţi deputaţi să treacă în tabăra social-democraţilor. Discuţiile au loc în contextul în care Victor Ponta a reuşit să rupă deja mai mulţi deputaţi PSD care au venit de partea sa. Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat că şapte parlamentari ar fi semnat deja adeziunea la PSD, iar cap de listă este chiar fostul lider UNPR, Valeriu Steriu. Surse politice au precizat pentru Libertatea că discuţiile nu s-au încheiat şi că anunţul va fi făcut la şedinţa Biroului Permanent de astăzi.

PSD a început deja să racoleze parlamentari, ca răspuns la aceeaşi mişcare desfăşurată de Victor Ponta. Liderii social-democraţi se laudă cu şapte parlamentari care vor veni alături de ei. Potrivit unor surse din PSD, Valeriu Steriu ar fi semnat deja adeziunea la partidul lui Liviu Dragnea, iar în discuţii mai sunt şi deputaţii Cristian Sefer şi Adrian Mocanu. Pe de altă parte, surse din PMP susţin că ultimii doi ar fi respins trecerea la PSD.

UPDATE ora 13.00 Senatorul PMP Iustin Talpos a plecat la PSD. Anunțul a fost făcut de social-democratul Gabriel Zetea, pe pagina de Facebook. Decizia vine în contextul campaniei de racolări pornită de PSD, după ce Victor Ponta a reuşit să rupă deja mai mulţi deputaţi PSD. Tot marți, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Traian Băsescu, Valeriu Steriu a anunțat că pleacă din partid și se duce la PSD. 

Steriu, despre plecarea din PMP: Libertate!

UPDATE 11.20 Valeriu Steriu a anunţat oficial plecarea la PSD. "Ce înseamnă asta? Libertate!", a scris el, pe Facebook.UPDATE 09.45 Deputatul PMP Cristian Sefer a negat plecarea sa din Partidul Mişcarea Populară. "Nu plec din PMP sub nicio formă. Le-am spus colegilor mei şi aseară, le spun şi azi că nu părăsesc PMP", a precizat el, contactat de Libertatea. Mai mult, acesta a negat discuţiile cu PSD.

Arhiva foto
Valeriu Steriu, deputat PMP 

Negocierile nu s-au terminat, mai spun aceleaşi surse politice. Discuţii similare au loc şi în Senat, în condiţiile în care sunt mai mulţi foşti parlamentari UNPR.

Grupul PMP a pierdut deja un deputat, anunţat săptămâna trecută. Este vorba despre Ion Tăbugan, care a trecut în tabăra neafiliaţilor, cel puţin momentan.

În tabăra lui Victor Ponta însă, lucrurile sunt mult mai clare. Fostul premier a convins deja cinci deputaţi să se înscrie oficial în Pro România, alături de care va cere crearea unui grup parlamentar.

Citeşte şi: ANALIZĂ | Ce consecințe economice ar putea suporta România în cazul mutării ambasadei la Ierusalim

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina2 copy
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
MONDEN
Cleopatra Stratan si Edward Sanda
09:06
Anunțul făcut de Edward Sanda și Cleopatra Stratan după ce și-au luat casă: „Ajunsesem să credem că nu se mai poate”
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
08:35
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor susținută de PSD, PNL și UDMR, în Parlament
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Ultimele știri
09:50
China testează în deșertul Taklamakan un robot pe șenile ca în „Dune”care extrage fier direct din nisip: poate lucra fără întrerupe 12,5 ore
09:48
„Asia Express" 15 octombrie 2026. Ce echipă a rămas în concurs după Cursa pentru Ultima Șansă
09:40
Val de frig extrem peste Europa dacă se rupe vortexul polar. Consumul de electricitate ar putea crește de 3 ori
09:37
Secretul sifonului invers la romani, vechi de 2.000 de ani: cum au „păcălit” natura și au urcat apa la deal
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
Exclusiv
07:00
Cum a pus mâna pe Clădirea Malmaison Sam Dorian Schwartz, un afacerist care se recomandă medic ginecolog și care oferă servicii de medicină a muncii Camerei Deputaților și altor instituții de stat
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice