Dar, oricum, un Parlament reieşit din alegeri democratice, spre deosebire de acela de acum 66 de ani, bastard al unei uriaşe fraude electorale, pe care Mihai I, poate silit şi de conjunctura dramatică a unei ţări abandonate de “prietenii” occidentali sub cizma lui Stalin, l-a legitimat şi el, prin discursul rostit la începerea lucrărilor acelei adunături.
Momentul solemn de ieri ar fi trebuit să fie unul al destinderii naţionale, să se circumscrie strict unui eveniment personal, jubileul de 90 de ani al fostului rege, ultima personalitate în viaţă dintre cele care, într-un fel sau altul, au fost actori principali pe scena conflagraţiei mondiale. N-a fost întru totul aşa, pentru că, dintr-o ranchiună personală, Traian Băsescu dăduse tonul unui boicot asupra ceremoniei, boicot pe care sluguţele guvernamentale şi, în mare măsură, cele parlamentare ale prezidentului l-au urmat fără crâcnire. Liderii portocalii au zburat care încotro: Băsescu la Bruxelles (putea să mai întârzie o oră), Boc la Carei, Roberta Anastase la Tbilisi… Penibil şi chiar, în ceea ce-i priveşte, contraproductiv electoral. N-ar fi avut decât de câştigat (pesediştii au fost abili), dacă ar fi participat la o ceremonie aniversară propusă de liberali.
E grotesc, cum lansaseră aberaţia unii dintre ei, că se coace o lovitură de stat, care să răstoarne puterea. Mihai I nu s-a dus în Dealul Spirii cu vreun Kalaşnikov primit încă de la ruşi şi ascuns sub haină, ginerele Duda nu s-a îmbrăcat în uniforma de colonel dăruită, de altfel, de regimul republican şi n-a dat fuga să scoată regimentele în stradă, iar neamurile regale venite de peste hotare nu erau, totuşi, un comando. Băsescu&CO au izbutit să se acopere de ridicol.
Discursul lui Mihai I – un model de conciziune şi un patetic apel la respectarea institutuţiilor statului, a legii, a ierarhiei valorilor, a identităţii şi demnităţii naţionale. A României. Nu l-am auzit, în afara unor aluzii discrete la valorile monarhice, să facă vreo trimitere la nostalgia tronului (forţare a notei de la care, însă, apropiaţi ai săi şi regalişti de ocazie nu se dau în lături). A părut mai curând recunoscător naţiunii că nu l-a uitat şi că, prin intermediul Parlamentului, i-a adresat un simplu, şi atât, “La Mulţi Ani, cu sănătate!”.Prin vârstă, prin fire şi prin decenţa care-i sunt proprii, el personal ştie că, în istorie, sunt şi evoluţii ireversibile.

Țiriac a anunțat live la TV ce sumă donează în criza coronavirus: „Ajutăm 40.000 de oameni”
GSP.RO

Țiriac a anunțat live la TV ce sumă donează în criza coronavirus: „Ajutăm 40.000 de oameni”

Horoscop 29 martie 2020. Fecioarele sunt preocupate de imagine
HOROSCOP

Horoscop 29 martie 2020. Fecioarele sunt preocupate de imagine