Opinia Zilei | România, ultimul ţinut barbar

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Imaginile cu o bestie originară din România, pripăşită în Marea Britanie şi surprinsă bătând cu furca un elefant de la un circ, au oripilat milioane de telespectatori. Acum două săptămâni, la Botoşani, două sute de câini au fost omorâţi, cu ordin de la primărie şi cu complicitatea unui veterniar, de nişte abrutizaţi. Zilele trecute, alte scene de groază filmate în România au făcut înconjurul lumii. Zeci de cai de la Letea, unde e singura herghelie sălbatică de pe continent, au fost ucişi, zdrobiţi cu bâtele sau trimişi la abator. Nici în documentarele din Africa, de prin savană, cu braconieri sceleraţi, n-am văzut asemenea imagini terifiante.
Sunt legi, sunt probe, inclusiv video, care incriminează fiarele ce au comis acest masacru, întrecând până şi cruzimea hienelor. Masacru care acuză fără putinţă de tăgadă nevolnicia unor demnitari şi funcţionari ai statului, inclusiv de la Prefectura Tulcea, de la Consiliul Judeţean, ori de la Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării. Sigur că speciile animale trebuie ţinute sub control, spre a nu deveni profund dăunătoare. Dar asta se face cu mijloace umane, civilizate, nu cu un comportament neanderthalian. Altminteri, vom ajunge, dacă n-am şi ajuns, ca brandul de ţară al Elenei Udrea, “Visit the Carpathian Garden!”, să zboare ca frunza-n vânt şi să fie înlocuit cu “Vizitaţi România, ultimul ţinut barbar din Europa!”. Dar, când statul nu se mai implică în asistenţa socială, în protecţia oamenilor, cum să mai avem pretenţia să apere animalele?!
P.S. N-am nici o problemă cu predicatorul american care a împânzit România cu afişe anunţând pentru ieri în zori Apocalipsa. Am însă cu autorităţile care i-au dat aprobarea (tembelism sau şpagă?) să lipească afişele, precum şi cu Parchetul, care nu s-a autosesizat, incriminând escrocul pentru inducerea în rândul populaţiei (sunt şi oameni slabi de înger) a panicii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu
15 oct.
Ideile principale din programul de guvernare al lui Luca Niculescu: reformă la ANAF, pensiile indexate anual și finalizarea a 4 autostrăzi
Avion Wizz Air
15 oct.
Wizz Air își mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad în noiembrie 2026
MONDEN
Steve Ant | sursa foto: Instagram
Exclusiv
15 oct.
Emisiunile la care ar vrea să participe fostul iubit al Ramonei Olaru: „Îmi place”. S-a lansat la „Românii au talent”
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
15 oct.
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
POLITIC
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu
15 oct.
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Ultimele știri
06:00
România primește nota 2 la pregătirea pentru mașini electrice. Unde pierde cel mai mult și de ce ne afectează
15 oct.
Cum a organizat spionajul militar rus GRU sabotajul cu drone de pe aeroportul din Leipzig și cine sunt agenții implicați
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
15 oct.
Universitatea Craiova a fost la doar 9 minute de a învinge Getafe în debutul din Conference League
TRENDING
15 oct.
Cultura care poate aduce peste 30.000 de euro pe hectar, rezistă la secetă și se păstrează chiar și un an. Un român a plantat deja 40 de hectare în Teleorman
15 oct.
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
15 oct.
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
15 oct.
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
15 oct.
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15 oct.
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15 oct.
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Palatul Telefoanelor
15 oct.
Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare prin licitație: Cât cere proprietarul
Ioana Dogioiu
15 oct.
Magistrații trebuie să mai aștepte ca să primească restanțele salariale: de ce Guvernul Bolojan nu le poate plăti
Un avion Anima Wings pe pistă
15 oct.
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor după ce Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență
Lucrări la blocul din Rahova afectat de explozie la un an de la deflagrație
Reportaj
15 oct.
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel