Mai mult, sub presiunea străzii, a greviştilor, care nu acceptă să strângă cureaua, deşi au venituri de 3-4 ori mai mari decât românii, bunăoară, şantajează cu ieşirea din Zona euro. Ceea ce ar da noi bătăi de cap economiei comunitare, şi aşa în criză şi cu perspective sumbre şi pentru 2012, aşa cum, spre deosebire de ameţiţii guvernanţi români, apreciază principalii decidenţi, între care cea mai pesimistă pare a fi chiar Angela Merkel.
Probabil că, până la urmă, grecii vor primi un nou şi uriaş credit, pe care nu se ştie când şi dacă-l vor restitui. Condusă mulţi ani de măsluitori ai Bugetului, care au ascuns starea reală a economiei, Grecia a ajuns pe buza prăpastiei şi o întreagă UE se zbate să o tragă înapoi. Nu ştiu care va fi evoluţia altor ţări înglodate în uriaşe datorii suverane (Italia, Spania, Irlanda). Dar comunitatea europeană încearcă să se menţină în viaţă, căutând soluţii de a le salva. Inclusiv prin crearea fondului de solidaritate. Alimentat cu precădere de statele euro, dar şi de cele situate încă în afara lui tocmai pentru că au economii neperformante.
Acestea nu sunt, prin măsurile stabilite de recentul Consiliu European, obligate să-şi golească şi ele trezoreriile, participarea la fond fiind la libera lor apreciere. Fără nici o consultare a Parlamentului, fără barem un acord prealabil formal al Guvernului al cărui premier de facto este, pentru că Boc nu contează, preşedintele Băsescu s-a angajat să scoată din BNR nişte miliarde de euro, destinate ajutorării altora. Gest de solidaritate? Nu, ci prostie, gest de capră râioasă cu coada sus, de vreme ce respectivii nu înţeleg să se ajute în primul rând singuri, uzând de reţeta de austeritate pe care românii, fără a avea asemenea găuri, o suportă de trei ani. Întâmplător, această aliniere – de la care alte ţări s-au abţinut – a venit odată cu anunţul că în 2012 vom avea nevoie noi înşine împrumututuri de 16 miliarde de euro, între altele pentru plata dobânzilor la datoriile noastre suverane, pe care, ajunse la scadenţă, Guvernul încearcă să le rostogolească. Semne rele anul are.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.