La PSD, tema principală a fost contraatacul după controversata decizie de arestare a preşedintelui C.J. Argeş, Constantin Nicolescu. Desigur, bate şi metronomul oficializării alianţei PNL-PC cu PSD. PDL şi UDMR mai au pe cap şi alegerile interne, de partid, care le dau bătăi de cap liberalilor.

Democrat-liberalii nu pot ignora că politica economică şi socială dezastruoasă a lui Boc (chiar dacă impusă de Băsescu) s-a prăbuşit pe undeva, sub 15%, fără şanse de a-şi reveni, pe fondul unei degradări accentuate a nivelului de trai şi a radicalizării protestelor. Huiduielile de la Iaşi au demonstrat că lumea nu se mai îmbată cu discursuri, iar revoltele din nordul Africii (dar şi tensiunile din Albania) arată că nici un regim, chiar totalitar, nu poate dormi liniştit şi nu mai poate impune la nesfârşit curbe de sacrificiu, mai ales când clientela sa coruptă prosperă. Bătălia parlamentară va fi înverşunată. Dacă arcul politic guvernamental va continua, bizuindu- se pe o majoritate ce se poate oricând prăbuşi, să adopte pe bandă rulantă legi, unele neconstituţionale, cu profund caracter nepopular, cu grav impact asupra vieţii oamenilor, va greşi fundamental.

Suportabilitatea populaţiei e la punctul critic şi nici o reţetă FMI n-ar mai putea opri reacţia socială. Opoziţia? Să aşteptăm până după 5 februarie, să vedem ce program de redresare economică şi socială va propune noua Alianţă tripartită. Dacă vor fi oferite iarăşi teze generale, şi nu programe concrete, dacă vor prevala orgoliile personale, înseamnă că românii care au crezut în această alternativă s-au înşelat. Şi trebuie să caute alte soluţii pentru ca ţara să iasă din subsolul Europei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.