Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, discută azi cu bucureştenii despre poblemele lor, prin intermediul unei legături directe telefonice folosind tehnica 3G.
Pentru a intra în legătură directă cu Sorin Oprescu, aflat în Sala de Consiliu a Primăriei Capitalei, cetăţenii au mers la birourile instalate lângă intrarea principală a magazinului Bucur Obor şi la intersecţia bulevardului Drumul Taberei cu Str. Sibiu.
Fostul prefect al Capitalei, Petre Enescu Botezatu s-a aflat printre cei care au discutat cu Oprescu.”Eu sper din tot sufletul ca lucrurile acestea să poată să-i facă pe cetăţeni să mai scadă presiunea de întrebări, pentru că ei îşi primesc şi răspunsurile, nu ştiu dacă pe cele pe care le aşteaptă, în orice caz pe cele legale”, a declarat edilul Bucureştiului.
Oprescu a spus că majoritatea problemelor semnalate au legătură cu Legea 10 şi că unele dintre sesizările oamenilor presupun analiză, căutarea de dosare şi încercarea unei soluţii care mai poate fi găsită după mulţi ani.
„85% dintre întrebări sunt de competenţa Primăriei. Pentru mine alt indicator este cel care măsoară eficienţa, şi anume modul de rezolvare şi, în special modul, de rezolvare favorabil”, a declarat Oprescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro