Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 4 dimineața, la etajul doi al unei clădiri de apartamente, iar focul a fost observat după ceva timp de o femeie care trecea prin zonă și care a sunat la pompieri, au anunțat autoritățile locale.

Femeia neidentificată „a început să avertizeze oamenii” să iasă din clădire, a spus șeful departamentului de pompieri din Chicago, Jose Santiago.

După sosirea la locul incendiului pompierii au început să evacueze masiv clădirea și să țină flăcările sub control. Din păcate, după ce focul a fost stins au găsit cadavrele celor opt copii cu vârste între 3 luni la 16 ani.

Opt copii au murit într-un incendiu în Chicago

Incendiul a izbucnit în spatele clădirii, a explicat primarul Rahm Emanuel, spunând că de aceea nu a fost detectat mai repede de locatarii care stăteau în față.

Alte două persoane, un adolescent și un adult, au fost de asemenea transportate la un spital local și nu se cunoaște încă starea lor, dar e posibil să fie grav răniți. Primarul a Emanule a declarat că ”Le dorim însănătoșire celor două victime, în ciuda șanselor mici”.

Cauza incendiului este în curs de investigare, iar pompierii au spus că în clădire nu existau detectoare de fum.

Foto: ABC News


Citește și: FOTO/ Invitații la nunta lui Dragnea Jr. și-au etalat mașinile de lux. Cine este deputatul care a ales să vină cu taxiul


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.