Opt comune din județul Argeș sunt afectate de inundații, marți, iar greul abia acum pare să înceapă pentru localnicii din acest județ. Până în această seară la ora 20:00, județul Argeș se va afla, alături de Gorj și Vâlcea sub cod roșu de inundații.
Pompierii argeșeni intervin în nu mai puțin de opt localități unde viiturile formate ca urmare a ploilor torențiale au intrat în curți. La Albota, Poiana Lacului, Vedea, Costești, Rociu, Babana, Buzoiești și Lunca Corbului peste 25 de gospodării au fost inundate.
Urmează ore foarte grele pentru cei din acest județ, dar și pentru localnicii din Vâlcea și Gorj. Cele trei județe se află, începând de marți de la ora 9:30 până marți seară la ora 20:00 sub avertizare cod roșu de inundații. au fost anunțate scurgeri importante de pe versanți, torente, niveluri cu deășiri ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice ale râurilor Olteț, Cerna și Olt.
Deși nu este vizat tot județul Argeș, autoritățile sunt în alertă. Au fost transmise înștiințări către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență pentru instituirea serviciului de permanență la sediile autorităților publice locale și monitorizarea evoluției situației.
Oamenii sunt sfătuiți să stea, pe cât posibil, la adăpost, atunci când se produc viiturile. De asemenea, li se recomandă să nu se deplaseze prin curenții de apă, nici cu căruțe sau alte mijloace de transport, ci să se adăpostească în zone înalte și sigure.