Oracle vrea să cumpere operațiunile din SUA ale TikTok

Comentează

Gigantul american Oracle intră în cursa pentru preluarea TikTok, o aplicație video foarte populară printre tineri. Oracle se va alătura investitorilor americani ai companiei ByteDance, care deține aplicația, în tentativa de a cumpăra operațiunile TikTok din SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă, scrie Reuters, care citează surse apropiate situației.

Mișcarea Oracle reprezintă o îndepărtare a companiei de bazele sale. Oracle este al doilea producător mondial de software și realizează îndeosebi baze de date și servicii de cloud computing.

De asemenea, Oracle produce servere, după preluarea Sun Microsystems în anul 2009.

Pe de altă parte, compania deține o unitate numită Oracle Data Cloud, care furnizează date publicitarilor. Potrivit Bloomberg, Larry Ellison - fondatorul și președintele Oracle – s-a lăudat că doar Facebook are mai multe date decât Oracle Data Cloud despre consumatori.

Pentru posibila achiziție Oracle lucrează împreună cu fondurile General Atlantic și Sequoia Capital, care dețin acțiuni la ByteDance.

Larry Ellison este suporter al lui Trump

Larry Ellison este unul dintre puținii executivi din domeniul IT care îl sprijină pe președintele Donald Trump. Acesta din urmă a avut numai cuvinte de laudă pentru Ellison și Oracle, lăsând să se înțeleagă că susține o posibilă tranzacție, conform Yahoo Finance, care citează Bloomberg.

Acțiunile companiei au crescut luni cu 2,2%, iar Oracle are acum o capitalizare bursieră de 169 de miliarde de dolari.

Potrivit revistei americane Forbes, Ellison are o avere estimată la 73 de miliarde de dolari.

În cursă mai sunt Microsoft și Twitter

Pe lângă Oracle, Microsoft a mai anunțat că dorește achiziția activelor TikTok. Microsoft este una dintre cele mai mari companii din lume, având o valoare bursieră de 1.600 de miliarde de dolari. Până acum, Microsoft a fost văzută ca fiind principalul pretendent.

De asemenea, și Twitter se află angrenată în cursă. Rețeaua de microblogging are însă o valoare de doar 30 de miliarde de dolari.

Valoarea TikTok este estimată între 20 și 50 de miliarde de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Roxana Ionescu si sotul ei, Tinu Vidaicu
08:46
Cum arată Roxana Ionescu după ce a apelat la injecții pentru a slăbi. „Mama Natură” s-a transformat total. „Eram pufoasă. Voiam să mi se vadă oasele”
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
28 sept.
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
09:26
Cât va costa o rovinietă pentru autoturisme de la 1 octombrie 2026
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Tigrul asiatic Țânțar Aedes albopictus
08:00
30.000 de țânțari care nu înțeapă vor fi eliberați în Lisabona
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri