La inițiativa primarului din micuța localitate San Giovanni Bianco, regiunea Bergamo, peste 1.400 de voluntari au fost testați pentru a vedea dacă au avut noul coronavirus.

Surpriza rezultatelor preliminare a fost mare, pentru că au descoperit că practic unul din trei rezidenți avusese deja virusul. Dintre cei testați, doar 7% au avut și simptome specifice.

7 din 10 persoane cu noul coronavirus sunt asimptomatice

“Sunt informații la care ne așteptam, având în vedere numărul mare de decese pe care l-am avut”, a declarat pentru Corriere primarul localității, Marco Milesi.

În martie 2019, orășelul a avut doar două decese, în timp ce în martie 2020, numărul morților s-a ridicat la 47, mai mare decât numărul normal al deceselor pe un an întreg.

Un orășel din Italia are cea mai mare rată de contagiune din lume. 37% din populație are coronavirus
Într-un orășel italian au murit într-o lună mai mulți oameni decât într-un an. Foto: EPA

Ideea testării i-a aparținut primarului, care a reușit să strângă o parte din banii pentru testare. Se pare că cei testați ar fi dezvoltat deja anticorpi.

Vârsta medie a celor depistați pozitivi este de 54 de ani, 44% sunt angajați, deci au o viață activă, și doar 30% din tot grupul testat au prezentat simptome.

Rata contagiunii, de 37%, a fost una surprinzătoare, având în vedere că, în general, în alte țări în care s-au mai făcut testări, nu sărea de 5%, ajungând la maximum 10%.

În martie, specialiștii italieni prevesteau o rată a contagiunii de 5%. “Maximum vom avea 5% pozitivi la nivelul Italiei, iar în Sicilia și Sardinia, mai puțin de 2%”, spunea directorul științific al Institutului Spallanzani din Roma, Giuseppe Ippolito.

Ce rămâne cert este procentul asimptomaticilor, confirmat și de un studiu realizat de Oficiul Național de Statistică din Anglia: 7 din 10 subiecți cu SARS-COV-2 nu manifestă simptome și doar o persoană din 15 a dezvoltat anticorpi.

În Gangelt, considerat epicentrul epidemiei din Germania, 14% dintre persoanele care au avut COVID-19 au devenit imune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.