Odată cu infirmarea remanierii guvernamentale, premierul Orban a precizat că o discuţie despre pe această temă ar “arunca” o imagine negativă asupra Cabinetului.

“Atât eu, cât şi preşedintele Iohannis, cât şi alți colegi, adică oamenii care până la urmă iau decizia şi fac evaluarea activităţii miniştrilor, am avut un punct de vedere foarte clar: nu se pune problema! Suntem într-o situaţie în care avem foarte multe probleme de rezolvat şi în care este nevoie de deplină autoritate a fiecărui ministru. Chestiunile astea cu remanierea nu apar pentru prima oară. Şi eu sunt remaniabil, am văzut de nu ştiu câte ori că Rareş Bogdan îmi ia locul, în acelaşi tip de articole care nu au nici o bază, nu se bazează pe nici un fel de eveniment, articole care au rolul să şubrezească autoritatea fie a premierului, fie a unui ministru, fie a altui ministru”, a afirmat Orban, luni, la Digi 24.

“Remanierile nu se discută, ci se comunică public după ce se fac”

Șeful Executivului a explicat că remanierile “nu se discută, ci se comunică public după ce se fac”.

“În momentul în care în presă apare că un ministru este remaniabil, autoritatea lui asupra instituţiei pe care conduce este diminuată. (…) Remanierile se fac, nu se discută. Remanierile se comunică public după ce se fac. Aşa se întâmplă în toate ţările democratice. Pentru că a te apuca să vorbeşti de remaniere nu înseamnă altceva decât a arunca o imagine negativă asupra unor membri din Cabinet sau asupra Cabinetului în ansamblul său”, a adăugat Orban. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.