Ludovic Orban, premierul României, a cerut în ședința de Guvern, de joi, ca toți membrii să se mobilizeze și să îi ajute pe producătorii de echipamente de protecție să înceapă producția și să existe atenție sporită pentru a evita posibilitatea de speculă.
”Să vă mobilizați, obligativitatea de a purta măști va genera o cerere foarte mare pe piață. Noi trebuie să generăm o ofertă, astfel încât să nu existe posibilitatea de speculă, un decalaj între cerere și ofertă.
V-ați ocupat de producția de substanțe și vă solicit să utilizăm la maximum capacitatea de producție. Să găsim formele de sprijin pentru producători ca să aibă materia primă necesară să producă la capacitate maximă”, a mai spus premierul Ludovic Orban.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că după 15 mai vom fi obligați să purtăm măști în spațiile publice închise și în transportul în comun.