„Deci astăzi sunt spitale în care, din cauza faptului că nu mai putem dispune detaşarea, pur şi simplu nu au medici; fie medici la terapie intensivă, medici anestezişti, fie în secţiile normale, medici infecţionişti. În cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică, tot suplimentul de personal la care am făcut apel în perioada stării de urgenţă şi în prima parte a stării de alertă, aproape am rămas fără el, din cauza introducerii unui articol în lege privitor la detaşare, în care detaşarea nu se poate face decât cu acordul tuturor factorilor implicaţi”, a spus şeful Executivului.

Orban a menţionat că sunt situaţii în care „trebuie mutaţi pacienţi cu elicoptere, din cauza faptului că nu se pot detaşa medici”.

„Avem situaţii în care preşedinţi de Consilii Judeţene, manageri de spital se opun, pur şi simplu, chiar şi medicilor şi rezidenţilor care sunt dispuşi să fie detaşaţi în zonele fierbinţi, nelăsându-i efectiv şi lăsând o foarte mare parte dintre pacienţii care sunt infectaţi cu COVID fără posibilitatea de a fi trataţi şi ne obligă să avem nişte reacţii de genul mutării unor pacienţi în alte judeţe, în alte spitale din alte localităţi”, a mai spus Orban.

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Câți bani câștigă Gabi Firea. Este incredibil! Suma uriașă pe care o ia în fiecare lună
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Câți bani câștigă Gabi Firea. Este incredibil! Suma uriașă pe care o ia în fiecare lună
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2020. Fecioarele redesenează strategii, se ocupă de planuri