Ordonanța privind introducerea split TVA, adoptată de Parlament; Se va aplica firmelor cu datorii și în insolvență

Comentează
Arhiva foto

Ordonanța privind introducerea split TVA a fost adoptată, miercuri, de Parlament și merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. Opoziția a criticat proiectul în plen, afirmând că, prin această măsură, vor fi afectate nu doar firmele private cât și instituțiile publice. Parlamentul a adus mai multe modificări Ordonanței privind plata defalcată a TVA, printre care şi faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă.

Proiectul de aprobare a ordonanței a trecut cu 163 de voturi "pentru" şi 95 de voturi "împotrivă" de Camera Deputaților, for decizional.

Potrivit noilor reglementări adoptate în comisii, "au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă".

S-a mai decis să fie scoase instituţiile publice şi persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Astfel, "persoanele impozabile, cu excepţia instituţiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii într-un cont de TVA al furnizorului/ prestatorului care aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA", prevede textul adoptat.

Sunt exceptate situaţiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/ prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum şi la finanţarea acordată de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor, au mai stabilit deputaţii.

Contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum şi cu plata altor obligaţii bugetare. Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate.

Deputatul PNL Bogdan Huţucă a spus că această ordonanţă este "cea mai mare aberaţie". Opoziția a votat împotriva proiectului.

"Astăzi supunem aprobării cea mai mare aberaţie de la taxa pe stâlp. (...) Această măsură nu are decât două cauze principale. Una o reprezintă incapacitatea acestui guvern de a gestiona TVA şi transferă povara administrativă în curtea companiilor. A doua o reprezintă eşecul politicilor fiscal-bugetare în România şi nevoia disperată după resurse, fără a ţine cont de consecinţe. În acest context, PNL nu poate vota decât într-un fel: împotrivă", a precizat Bogdan Huţucă.

Citește și: EXCLUSIV/ Anamaria Ferentz are 3 joburi în America: “Trebuie să muncești ca să faci bani!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Celine Dion a urcat pe scena de la Paris, după o pauza de 6 ani. Sursa FOTO/ Gettyimages
10:56
Céline Dion a susținut primul concert după o pauză de 6 ani. Artista a făcut spectacol la Paris. „Am promis că nu voi plânge”
Alexia Eram pe covorul rosu la Venetia. Sursa Foto/ Facebook
10:22
Alexia Eram, adevărul despre banii familiei sale. „Mă deranjează. Îmi place să fiu în centrul atenției”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
12:15
Dacia ar putea primi un motor care funcționează la peste 1 metru sub apă, urcă pante de 45° și are până la 252 CP
12:15
Șoferii ar putea rămâne fără rezervoare în mers: Ford recheamă 223.000 de mașini, în SUA
11:54
Un bărbat din Timișoara a fost înjunghiat de iubita lui. O vecină aflată în blocul de peste drum a văzut totul
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
TRENDING
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă