„Orfanii COVID” din Iran: cel puțin 51.000 de copii și-au pierdut un părinte, răpus de coronavirus

Comentează

Iranul este una dintre țările cele mai afectate de COVID, în Orientul Mijlociu. Bilanțul oficial al deceselor a ajuns la 120.000, dar chiar și autoritățile iraniene admit că numărul ar putea fi mai mare, scrie BBC.

Mai bine de 51.000 de copii din Iran au pierdut un părinte răpus de COVID, au anunțat autoritățile iraniene.

Unul dintre aceste cazuri este cel al Elizei, o fetiță de 4 ani, scrie BBC. Tatăl ei, în vârstă de 40 de ani, s-a îmbolnăvit și a fost transportat la spital, unde a și murit.

Fetița, spune mama ei, era foarte atașată de tată, iar acum este foarte afectată de pierderea lui.

„Devine speriată atunci când nu sunt lângă ea pentru un minut, crede că aș putea să nu mă mai întorc”, spune mama ei, Afrooz.

Pierderea părinților este cu atât mai dificilă cu cât copiii nu au parte de ajutorul necesar pentru depășirea traumei.

Mulți dintre copii urmează cursurile școlare de acasă de aproape un an și jumătate, așa că nu au acces la sprijinul deplin al autorităților, al prietenilor sau colegilor, atâta vreme cât criza COVID nu se va termina.

Impactul, se tem specialiștii, ar putea fi puternic.

„Copiii care își pierd părinții simt că viața este imprevizibilă”, spune doctorul Samineh Shaheem, profesor de psihologie la Londra,

„Simt că nu mai au control asupra vieții. Acest lucru ar putea avea efecte pe termen lung, în vreme ce ar putea crește riscurile traumei pe termen scurt și efectele adverse asupra sănătății”, adaugă specialistul.

Prin comparație cu mulți alți copii, situația Elizei este încă rezonabilă, deoarece mama sa este profesoară și are un salariu pentru a se întreține.

Pentru multe familii, viața poate fi mai dificilă, în special pentru cei în care persoana decedată era cea care câștiga banii necesari pentru întreținerea gopodăriei.

O criză sanitară, peste criza economică

De la bun început, Iranul s-a confruntat cu două crize, suprapuse. Când a început pandemia, economia iraniană avea deja probleme grave, din cauza sancțiunilor impuse de Washington.

Apoi, în primul an al crizei, mai bine de un milion de iranieni și-au pierdut locul de muncă, potrivit statisticilor, iar acest lucru a avut consecințe grave. Problemele s-ar putea răsfrânge direct asupra copiilor rămași fără părinți.

„Incertitudinea economică și dificultățile financiare ar putea să îi împingă pe unii copii mai mari în afara sistemului de educație, pentru a le permite să se angajeze, ceea ce înseamnă că vor fi vulnerabili la exploatare”, spune doctorul Shaheem.

În acest timp, criza sanitară se prelungește, iar finalul nu este foarte aproape. De fapt, Iranul este una dintre țările cele mai afectate de COVID, în Orientul Mijlociu.

Bilanțul oficial al deceselor a ajuns la 120.000, dar chiar și autoritățile iraniene admit că numărul ar putea fi mai mare.

Mulți dintre iranieni spun că numărul deceselor ar fi putut fi redus dacă liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei nu ar fi refuzat inițial să importe vaccinurile COVID produse în Occident.

În cele din urmă, oficialii au renunțat la această decizie și au cumpărat un număr de doze, dar campania înaintează lent și doar 20% din populație a fost vaccinată.

Preșdintele Ebrahim Raisi a promis că 70% din populație va fi inoculată până la finalul lui septembrie, o promisiune care evident nu a fost îndeplinită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Ultimele știri
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
15:54
BNR menține dobânda de politică monetară la 6,50% pe an. Ce se întâmplă cu creditele și depozitele românilor
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește