Otto Warmbier, studentul american condamnat în Coreea de Nord la 15 ani de muncă silnică, a ajuns în Statele Unite, miercuri, în comă, iar medicii americani l-au supus unor operații, anunță CNN.
Fostul deținut din Coreea de Nord este în stare stabilă, dar a suferit o "traumă neurologică severă", a declarat purtătorul de cuvânt al Centrului Medical din Cincinnati unde a fost operat tânărul de 22 de ani.
În cursul zilei de joi, Coreea de Nord a anunțat că l-a eliberat pe Otto Warmbier din rațiuni umanitare. Studentul american a fost eliberat la începutul acestei săptămâni după ce a petrecut 17 luni din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat.
Coreea de Nord a eliberat un student american, care a fost închis în ianuarie 2016. Acesta a fost arestat în timp ce se afla pe aeroportul din Phenian, fiind acuzat că a încercat să fure un banner inscripționat cu un slogan politic, relatează CNN.
Otto Warmbier, un student american din Virginia, a fost găsit vinovat de crime împotriva statului, recunoscând în timpul procesului că a furat materiale de propagandă. El a fost condamnat la 15 ani de muncă forțată în țara comunistă. Acum, secretarul de stat american Rex Tillerson și apoi familia acestuia au anunțat că el a fost eliberat, dar și că a zburat deja din țară.
Anunțul privind eliberarea studentului american vine în aceeași zi în care starul de baschet american Dennis Rodman a ajuns la Phenian, pentru o vizită de patru zile. Întrebat dacă va aduce în discuție cazul lui Warmbier și al celorlalți trei americani reținuți în Coreea de Nord, Rodman a spus că „acesta nu este scopul meu acum”.