Ouale de Paste, ieftinite de gripa aviaraMai este putin timp pana la Paste, dar romanii se feresc sa faca provizii, desi ii asteapta stocuri enorme de oua, de pilda.


“In aceasta perioada ritmul vanzarilor ar fi trebuit sa creasca. De fapt, comparativ cu luna septembrie, vanzarile au scazut la 65%, din pricina gripei aviare. De aceea, producatorii au tot scazut preturile: in ianuarie, un ou se vindea cu 0,24 lei la producator, in februarie a scazut la 0,18 lei si intentionam sa mentinem pretul scazut. Probabil in preajma Pastelui vor fi cativa care vor incerca sa ridice pretul”, ne-a declarat Ilie Van, de la patronatul in domeniu. In ceea ce priveste carnea de miel, crescatorii apreciaza ca circa 1,5 milioane de romani vor avea de Paste mancarea traditionala.


Ouale de Paste, ieftinite de gripa aviaraIn tarile europene pretul unui kilogram de carne de miel este 2,8-3 euro, dar de Sfintele Sarbatori romanii vor plati 4,5 euro pe kilogram, adica 16 lei. “A fost o iarna lunga si grea spre sfarsit, dar vor fi circa 1,5 milioane de miei pe piata. Sunt zone, cum ar fi Capitala si Ploiesti, unde, de regula, preturile sunt mai mari. Anul acesta va fi cel mai probabil intre 15 si 16 lei. Dar in provincie si in mediul rural va fi chiar mai ieftin: 12-13 lei”, ne-a declarat Ioan Bratu, de la Patronatul Crescatorilor de Ovine din Romania. Din cauza gripei aviare toate targurile din tara functioneaza cu restrictii, iar comercializarea pasarilor vii este interzisa in toata tara, ne-a informat Gabriel Predoi, directorul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si Siguranta Alimentelor (ANSVSA).


In Ardeal o parte din targurile de animale sunt inchise din pricina focarelor de pesta porcina. In preajma Pastelui, veterinarii vor intensifica numarul controalelor in piete, targuri si magazine. Ca in fiecare an, vanzarea mieilor se va putea face numai in spatii amenajate special de primarii si este total interzisa vanzarea la marginea drumului, la “gard” sau pe camp. Amenzile sunt intre 200 si 300 RON, pentru taierea la marginea drumului sau comercializarea animalelor neverificate veterinar. In plus, este interzisa comercializarea oualor de rata, sau de provenienta necunoscuta, si nestampilate, amenzile fiind intre 50 si 100 RON.

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)