Ovidiu Danci, celebrul dansator de la Dansez pentru tine, a murit. Care a fost ultimul mesaj transmis de cunoscutul balerin

Comentează

Ovidiu Danci a murit în această dimineață, la vârsta de 39 de ani, după o lungă suferință cu boala nemiloasă. A devenit cunoscut odată cu participarea la Dansez pentru tine, emisiune difuzată de PRO TV. Acesta a jucat în mai multe seriale românești, devenind unul dintre cei mai apreciați balerini.

Dansatorul și fondatorul școlii de balet care îi și purta numele, Ovidiu Danci, a plecat aseară să danseze cu îngerii. Avea 39 de ani și fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie.

Arhiva foto

Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat însă în ultimele zile.

Și-a anunțat retragearea de școala de balet, în urmă cu doar câteva zile

„Eu, Ovidiu Danci, de azi, mă retrag de la școală de balet din cauza gravelor probleme de sănătate!

Nouă directoare a școlii este Laura Boldor în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțîn! Vă mulțumesc!”, este mesajul pe care Ovidiu Danci l-a publicat pe pagină de Facebook a Școlii de Balet Ovidiu Danci din Bistrița, pe dată de 4 iunie, cu nici două săptămâni înainte de a se stinge din viață.

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi.

Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița, potrivit Bistrițeanul.

Cine a fost Ovidiu Danci

Ovidiu Danci a studiat dansul încă de la vârsta de 10 ani la Școala de Coregrafie Octavian Stroia. Ulterior a fost admis la Liceul de Arte „Octav Băncilă”, fiind angajat imediat după absolvire la Teatrul Oleg Danosvki din Constanța. Cu balerinii din Constanța a și mers în turneu în întreaga Europă.

Ovidiu Danci a primit o bursă la Academia de Balet din Munchen, fiind singurul român care a terminat academia ca bursier.

A participat la Dansez pentru Tine și a jucat în mai multe seriale românești. A interpretat, printre altele, și primul travestit dintr-un serial românesc.

Arhiva foto

Ovidiu Danci a fost căsătorit cu Cristina Remmer, iar nașii lor de cununie au fost Magda Catone și Șerban Ionescu .

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește