Coaliția PSD-PNL a depus un amendament care se referă doar la sălile de jocuri de noroc din localitățile care au mai puțin de 15.000 de locuitori.

Conform legii, „spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori”. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a susținut că „în peste 90% din localităţile din România nu se va mai putea desfăşura acest tip de activitate, vor dispărea păcănelele, jocurile de noroc”. El a adăugat că acesta este doar primul proiect care va fi adoptat şi vor urma şi altele: „Vom vota şi celelalte legi care sunt depuse în Parlament, indiferent că vorbim de reglementarea şi eliminarea din marile oraşe, dar vrem să vedem şi cum reacţionează industria cu prima lege”.

Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

USR: „Un abuz pe care nu l-am văzut nici pe vremea lui Dragnea”

Opoziția a acuzat însă modalitatea de propunere și votare. „Nici măcar n-a fost o dezbatere în comisie să vedem câte localităţi sunt cu mai puţin de 15.000, hai să vedem de ce 15, de ce nu 16, de ce nu două milioane şi le scoteam de tot. Am vrut să facem aceste amendamente”, a spus liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, la Palatul Parlamentului.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

El a adăugat că în Parlament a avut loc „un abuz pe care nu l-am văzut nici pe vremea lui Dragnea”.

Premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus în septembrie 2023 că va scoate păcănelele în afara orașelor. „Avem o propunere la Camera Deputaților privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Celebrele păcănele să fie eliminate din toate orașele, așa cum este peste tot în Europa”, a spus atunci Ciolacu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

Sarkozi   •   10.04.2024, 09:06

Niste *** politicienii

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sarkozi   •   10.04.2024, 09:05

Drogurile .bautura si tigarile sunt ceva normal,niste *** ati distrus zeci de mii de vieti ale unor angajati hai la vot sa ii trimitem laa gunoi

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

demostene1   •   09.04.2024, 19:11

oare cati dinste sponsorii partidelor mari au localuri cu pacanele?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI