Paianjeni si promisiuni

Romanu are „Gardianul”, americanu are „Spider-Man”-ul; diferenta nu e de scop, nici de metoda – e de schizofrenie. (A lor, fireste.)
In „Spider-Man”, cu Tobey Maguire in (dublu) rol principal, eroul – un pusti fraierut, de familie modesta – capata dubla personalitate dupa ce e intepat de un paianjen modificat genetic, iar tatal celui mai bun prieten al sau, un savant ambitios, capata tot dubla personalitate dupa un experiment de laborator. „Spider-Man”-ul se transforma din bun, dar prostut, in super-bun & super-fortos, iar taticuÂÂ, intr-o aratare metalica foarte rea, cu ras diabolic, cap lunguiet ca razboinicii din „Planeta maimutelor” si-un fel de plansa de surfing cu ajutorul careia survoleaza New York. Conflictul se desfasoara cuminte – si previzibil – intre acest „Om paianjen” si „Diavolul verde” (Willem Dafoe), impunand o concluzie: in SUA atat Binele, cat si Raul nu se manifesta decat prin procura! (Kirsten Dunst e fata dupa care tanjeste Tobey 1, numai ca inima ei e furata de Tobey 2, etc. etc…) Ce va spuneam? Esti schizo, esti cool! Traiasca efectele speciale – fara ele, am adormi pe loc.
O adaptare morocanoasa dupa Durrenmatt e „Promisiunea”, regizat de Sean Penn. Jack Nicholson (excelent, ca intotdeauna) joaca rolul unui politist la pensie, care vrea sa-si tina promisiunea facuta parintilor unei fetite ucise si sa prinda asasinul. Ca si „Spider-Man”, „Promisiunea” vrea sa faca bine, fara a reusi decat sa ne plictiseasca… Si, cum aici efectele speciale lipsesc, puneti-va ceasul sa sune din sfert in sfert de ora pentru a-i prinde pe Vanessa Redgrave, Helen Mirren, Benicio Del Toro si Mickey Rourke – singurele motive pentru a bifa acest film.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE