operatii la cap. Prima valva pe care a avut-o Toni, la doua luni de la montare s-a infundat, iar la operatia din decembrie 2004 medicii au constatat ca valva a pocnit. Nefiind pregatiti cu o alta valva, i s-a pus un conector metalic, aceasta fiind solutia de moment. Toni s-a adaptat si la aceasta, dar incep sa apara disfunctii, din cauza carora, pe termen lung, poate ramane cu sechele ireversibile. Va urma, in curand, o noua interventie chirurgicala… Poate fi ultima, cea salvatoare, daca reusim sa strangem pentru Antonio suma de 12.000 de euro. Antonio este programat la dr. Rodrigo Rodriguez, seful Departamentului de Neurochirurgie al Institutului Universitar Dexeus din Spania. Este asteptat la data de 28 septembrie, pentru a i se implanta un sistem de valve reglabile din exterior (eventuala lor blocare nu necesita o noua operatie). Sistemul de valve reglabile trebuie achizitionat din America, de la firma producatoare Medtronic. Suntem increzatori si ne agatam de orice pentru a-i procura unul din aceste sisteme, care costa in jurul sumei de 3.500 de euro. La noi in tara interventia este imposibila…
Distanta dintre Barcelona, si comuna din Iasi unde locuim nu se masoara pentru baietelul meu in kilometri, ci in 12.000 de euro. Atat costa interventia chirurgicala si spitalizarea postoperatorie.
Apelam la oameni sa ne putem trata copilul. Ne bazam pe inimi bune si plangem sa ne puteti ajuta. Nu avem posibilitati si asta ne macina cel mai mult: ca nu putem prin forte proprii sa ne facem copilul sanatos.

Geanina Plugariu, com. Dagata, Iasi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.