- Vor depune declaraţii românii care au obţinut în 2010 venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă) sau din transferul titlurilor de valoare. Şi veniturile din activităţi agricole, precum cultivarea fructelor sau a legumelor şi valorificarea după recoltare , sunt “taxate”.
Mai trebuie să meargă la Fisc cei care au “făcut” bani din comerţ ori din practicarea unei meserii supuse aceluiaşi tratament de impozitare. În această categorie intră activităţile din reparaţii, vânzarea în regim de consignaţie, organizarea de spectacole şi activităţile derulate conform unui contract de comision, mandat sau agent de asigurare.
- Contribuabilii care vor completa Formularul 200 au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul datorat pe venitul net anual pentru susţinerea organizaţiilor non-profit.
- Declaraţiile de venit pot fi depuse pe mai multe căi: fie direct la administraţia financiară, unde se depune Formularul 200 completat, fie prin scrisoare recomandată către unitatea fiscală de domiciliu.
Mai există posibilitatea ca formularul să fie depus online, pe site-ul www.anaf.ro, însă acest lucru e valabil numai în cazul celor care deţin un certificat digital calificat, eliberat de furnizori calificaţi.
- Persoanele care nu depun declaraţiile până luni, 16 mai, riscă amenzi cuprinse între 10 şi 100 de lei.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bfd18ce0bbcabb5204eed3481615cb87.jpg)
Viva.ro
Punct și de la capăt! Absolut totul se schimbă! România nu mai ține pasul... avem un nou nume de premier vehiculat! S-a aflat totul pe surse! Da, e vorba chiar despre el
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7507cbaae5e0d734151b7a4d55a4da7.jpg)
Unica.ro
Detaliul neștiut din casa lui Adrian Veștea! Ce s-a aflat despre soția lui și decizia radicală pe care a luat-o în spatele ușilor închise. Lucrul pe care refuză categoric să îl facă Anca!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
Elle.ro
Cât costă rochia purtată de Elena Hagi la petrecerea organizată pentru tăierea moțului fiului ei. Soția lui Ianis Hagi a impresionat cu ținuta ei elegantă și deloc ieftină
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_274f04ab884de7ad25b4f06e594f6787.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata!! Detonare totală, Bolojan a dat acum câteva clipe lovitura fatală! Situația scapă de sub control! Și e mai grav ca oricând! Niciodată în istoria României n-a existat așa situație
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7b38415ddea19a8add636569dcd02f64.png)
Avantaje.ro
Wow! Fiica Andreei Marin, decolteu îndrăzneț pe covorul roșu! Violeta a devenit o femeie superbă: rochie decoltată, machiaj de seară, bucle și atitudine
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_81b500e283e23c42fc679c233302bbbf.jpg)
Tvmania.ro
Andreea Marin și fiica ei au cucerit Clujul! Apariția spectaculoasă de la TIFF 2026 care a atras toate privirile
Eugen Tomac, premier desemnat
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_37b262b03461adacb1c9cadb28309893.png)
Adevarul.ro
Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2821619be13f610ea355b9b0abe02868.jpg)
Fanatik.ro
Sondaj INSCOP. Ce face Istvan Kovacs la CM 2026. Cum și când va arbitra românul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
Financiarul.ro
Databricks, companie cofondată de români, ajunge la o evaluare de 175 miliarde de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
Elle.ro
Nadia Comăneci, anunț neșateptat despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă: „Mă emoționez…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
Viva.ro
News alert! Anunțul de breaking, venit de câteva minute! Scena politică fierbe, numele lui Ilie Bolojan e pe buzele tuturor! Decizia care face în aceste momente mare vâlvă în România! Adrian Veștea a dat vestea fulger
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dcb0aa49b8effb11d850b41892933b59.jpg)
TVMania.ro
A atras toate privirile la Cluj! Cât a costat rochia de lux purtată de Simona Halep la petrecerea de retragere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ee4f47b3e5fbf04364c0a1826f312801.jpg)
ObservatorNews.ro
EXCLUSIV. Clădirea în care se fabrică banii din România. Locul i-a impresionat şi pe străini
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_61805d1ab3e5c62c4e9fee955e33a51f.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, e război total! Ce s-a putut întâmplat acum între Bolojan și Veștea depășește orice imaginație! Răsturnarea de situație a momentului care destabilizează viitorul României
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4705d14ef587e71a04f00502fed0bcbe.png)
Mediafax.ro
Avem IMAGINILE momentului! Apropiații lui Bolojan fac strategii într-un restaurant discret din București, în toiul crizei politice
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a7256e796ec88ded55e9d831b02584c9.jpg)
Wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7261be5343de0d9b8dcb8f421ffa093c.jpg)
Wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_57318695b398f40c29283964810c2854.jpg)
Redactia.ro
Zodia care începe ziua de miercuri în lacrimi. Acest nativ primește o veste care îi apasă sufletul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_bbe139ce2a5c2ad805b4fbd4d2e17474.jpg)
KanalD.ro
„Am vorbit cu ea...” Detalii înfiorătoare în cazul morții tinerei de 21 de ani, care făcea bungee jumping. Maria trăia când echipajele medicale au ajuns la ea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_d73c003e14d634142fc0b75172d34804.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Iluzia TikTok, spulberată de la vârful BNR | „Cei care visează doar să fie influenceri își ratează viitorul”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fd0583cd17f73807391f34917bbb9e98.jpg)
Fanatik.ro
Ce au căutat românii pe Google de când a început Campionatul Mondial 2026. Țările despre care nu știau unde se găsesc
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f92805a775931a322dc7fb0ce17ca0c.jpg)
Spotmedia.ro
Acesta este orașul unde se mănâncă cel mai bine din lume! N-are nicio stea Michelin, dar are altceva – gust!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9a54d2332bec4543bfe1d97adf82f997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_837563aa98a0078d0c7ae9918ce68f43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta4201520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mihai-bendeac-despre-biserica-lui-gigi-becali.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/angela-stoica-ion-balint-vasile-balint-angelica-camatareasa-nutu-camataru-sile-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9a07977abaa8839a92e03bc7b4fe7be2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dd80305772d6f9463f04f735f7c22419.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cuplu-vacanta-scurta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/accidente-masina-provocate-soferita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vanzatoare-grecia-supermarket.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aeroport-e1780403643136.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/topul-spitalelor-din-lume-2026-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/concediu-copil-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/ambulanta-smurd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/72362717416431316178170332178558210363650430n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lidl-vanzare-tigari-belgia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/condamnat-prins.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/instantdeclazelenskinicusor06inquamphotosoctavganea1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei-bancnote-e1778502788675.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/echipierii-raporteaza-dimitrie-gusti--fotografii-facebook-arhivele-nationale-romane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.