Un bărbat a creat panică în Suceava, după ce a fost văzut plimbându-se liniștit pe stradă cu o pușcă în mână, informează Monitorul de Suceava. Omul înarmat a intrat apoi chiar în sediul poliției județene. În cele din urmă, s-a dovedit că bărbatul se ducea să-și prelungească permisul de portarm, dar a fost amendat pentru felul în care s-a prezentat, cu pușca în mână.
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Dolhasca, a fost fotografiat în timp ce mergea cu o armă în mână, pe trotuarul de peste drum de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în municipiul Suceava.
Unii dintre cei care l-au văzut s-au panicat, indică sursa citată.
Bărbatul venise la poliție să-și prelungească permisul pentru arma de tir care apare în fotografie.
Având în vedere cum a venit cu arma, în mână, bărbatul s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, aplicată de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Toxice al poliției județene.