Suveranul Pontif a cerut, duminica, în fata câtorva zeci de mii de credincioși adunați în celebra Piața Sfântul Petru din Vatican, abolirea pedepsei cu moartea în țările care o practică, evocând porunca "să nu ucizi", despre care spune că are aceeași valoare pentru cel vinovat și pentru cel nevinovat.
Papa le-a cerut totodată catolicilor să acţioneze în favoarea introducerii unui moratoriu asupra tuturor execuţiilor, în acest an jubiliar, care se încheie în noiembrie."Fac apel la conştiinţele celor care guvernează, să ajungă la un consens internaţional în vederea abolirii pedepsei capitale", le-a spus el credincioşilor. "Porunca «să nu ucizi» are valoare absolută şi se aplică atât celor nevinovaţi cât şi vinovaţilor", a continuat el.
Biserica Catolica a permis pedeapsa cu moartea în cazuri extreme de secole, însă poziția ei a început să se schimbe în timpul Papei Ioan Paul al II-lea, care a murit în anul 2005.