Papa Francisc a vorbit luni despre practicarea dopajului, pe care a calificat-o „periculoasă” şi ca „o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului, pătându-l cu minciuni”, informează EFE, citată de Agerpres.
Suveranul Pontif a primit în audienţă membri ai Federaţiei italiene de volei (FIPAV) pentru a sublinia „importanţa pe care o are sportul ca model social pentru a transmite valorile prieteniei, solidarităţii şi păcii”.
„Sportul trebuie să favorizeze o competitivitate sănătoasă, fără a ceda tentaţiei de a câştiga încălcând regulile. Sacrificiul, antrenamentul şi rigoarea sunt elemente indispensabile pentru sport, în timp ce practicarea dopajului, în afara periculozităţii fenomenului, este o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului, pătându-l cu minciuni”, a spus Papa Francisc.
„Sportul poate fi un semn convingător de unitate, de integrare şi poate transmite un mesaj puternic de prietenie şi pace”, a adăugat Suvernul Pontif.
În sportul românesc, scrimera Maria Boldor a fost prinsă dopată, la un control din luna decembrie comandat de ANAD, agenția națională antidoping. Sportiva legitimată la CSA Steaua este suspendată provizoriu din data de 11 ianuarie 2023.
De asemenea, Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022.