Kākāpō, cel mai greu și longeviv papagal din lume, a fost desemnat “Pasărea anului” în Noua Zeelandă. Este pentru a doua oară în istorie când se întâmplă acest lucru, informează The Guardian.
Kākāpō, specie pe cale de dispariție, nu poate zbura şi se ascunde în timpul zilei. Colorat verde şi cafeniu, acesta poate să atingă o greutate de 4 kilograme.
După ce au fost făcute eforturi de protejare, populaţia de kākāpō a crescut de la 50, în anii 1990, la 213, în prezent. Oamenii de ştiinţă estimează că un exemplar de kākāpō trăieşte, în medie, 60 de ani.
Kākāpō a mai primit titlul de “Pasărea anului” și în anul 2008.
Foto: Captură YouTube