Parada de Ziua Victoriei, la Moscova. Putin a vorbit 10 minute, inclusiv despre invazia Ucrainei: „Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”

Comentează

O paradă militară grandioasă a avut loc, vineri, 9 mai, în Piața Roșie din Moscova, de Ziua Victoriei. Președintele rus Vladimir Putin, care a stat alături de omologul său chinez Xi Jinping, a ținut o cuvântare în care a vorbit și despre războiul din Ucraina.

Într-un discurs de zece minute, Vladimir Putin a felicitat pe toată lumea cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, cum este denumit la ruşi Al Doilea Război Mondial. El a spus că 9 mai cea mai importantă sărbătoare pentru ruşi.

„Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”, a proclamat liderul de la Kremlin înainte de a menţiona actualul război din Ucraina.

„Întreaga ţară, societate, popor susţin participanţii la operaţiunea militară specială. Suntem mândri de curajul şi hotărârea lor, de acea forţă spirituală care ne-a adus întotdeauna numai victorie”, a spus Putin, care şi-a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, sub denumirea de „operaţiune militară specială”.

„Vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa - după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice - a apropiat victoria. Apreciem înalt contribuţia la lupta noastră comună a soldaţilor armatelor aliate, a participanţilor la Rezistenţă, a poporului curajos al Chinei. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor paşnic”, a continuat Vladimir Putin, în condiţiile în care în tribuna liderilor care asistă la parada din Piaţa Roşie se află şi Xi Jinping.

Parada militară a fost comandată de comandantul suprem al trupelor terestre, generalul de armată Oleg Saliukov, şi supervizată de ministrul apărării, Andrei Belousov.

Rusia a prezentat în premieră la parada din Piaţa Roşie dronele de luptă Lancet şi Gheran-2 pe care forţele sale le folosesc în Ucraina.

Drona ZALA Lancet este o muniţie de pândă utilizată atât pentru misiuni de atac, cât şi de recunoaştere, despre care s-a raportat că a atacat şi distrus numeroase piese de echipament militar ucrainean, inclusiv tancuri şi un avion militar, menţionează Reuters.

Drona Gheran-2 este o dronă sinucigaşă sau kamikaze de fabricaţie rusească, al cărei design provine din Iran, unde a fost fabricată o versiune anterioară. Acestea au fost folosite pentru a ţinti infrastructura energetică ucraineană, iar Kievul a acuzat Moscova că le foloseşte şi pentru a lovi clădiri rezidenţiale.

La parada de 9 Mai din Piața Roșie au participat lideri din circa 20 de țări, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum şi cei ai statelor tradiţional aliate cu Rusia, precum Kazahstan, Belarus, Vietnam, Armenia, Cuba şi Venezuela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
15:50
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale