Atacul asupra convoiului de paramilitari ruși

Conform surselor citate de cotidianul francez Le Monde, atacul a avut loc vineri, 13 iunie, în zorii zilei, la aproximativ 40 de kilometri sud de Aguelhok. Convoiul, format din aproximativ 30 de vehicule, inclusiv blindate și pick-up-uri, plecase din Anéfis miercuri și se îndrepta spre Aguelhok, aflat la 200 km mai la nord.

Potrivit unui comandant al FLA, publicat de cotidianul francez, „nu s-a stabilit încă un bilanț precis, dar ar fi numeroși morți, inclusiv ruși”. Aceeași sursă a menționat că FLA ar fi făcut mai mulți prizonieri. Un alt lider rebel a declarat că și mișcarea rebelă ar fi suferit pierderi în rândul combatanților săi.

Cum s-a desfășurat atacul din Mali

Acest atac marchează prima înfrângere majoră a Africa Corps, noul dispozitiv al Ministerului rus al Apărării pentru Africa, care a înlocuit oficial Grupul Wagner în Mali cu o săptămână în urmă. Un comandant al FLA a descris incidentul drept „prima bătălie împotriva Africa Corps”.

Convoiul a fost atacat inițial joi, după ce trei dintre vehiculele sale au detonat dispozitive explozive improvizate. Însă cele mai intense lupte au avut loc vineri dimineața, în jurul orei 7. Rebelii au distrus cel puțin șapte vehicule, în timp ce alte cinci au reușit să se retragă, beneficiind de sprijinul aerian al armatei maliene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.