Părinţii din Coreea de Sud se închid în celule la „Fabrica de fericire". Ce motiv au
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tot mai mulţi părinţi din Coreea de Sud se închid în celule la „Fabrica de fericire”. Motivul este simplu: ei încearcă să-şi înţeleagă mai bine copiii singuratici şi izolaţi, scrie BBC, relatează News.ro.
Cuprins:
Singurul lucru care leagă fiecare cameră minusculă de la Fabrica de fericire de lumea exterioară este o gaură de alimentare în uşă. În aceste celule, care nu sunt mai mari decât o cabină de probă dintr-un magazin, nu sunt permise telefoane sau laptopuri, iar locuitorii lor au drept companie doar pereţii goi.
Rezidenţii pot purta uniforme albastre de închisoare, dar nu sunt deţinuţi - ei au venit la centrul din Coreea de Sud pentru o „experienţă de detenţie".
Majoritatea oamenilor de aici au un copil care s-a retras complet din societate şi au venit să înveţe singuri cum este să fii izolat de lume.
Retragere socială severă în rândul adolescenților
Tinerii singuratici precum copiii acestor rezidenţi sunt denumiţi hikikomori, un termen inventat în Japonia în anii 1990 pentru a descrie retragerea socială severă în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.
Anul trecut, un sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Coreea de Sud în rândul a 15.000 de tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 34 de ani a arătat că peste 5% dintre respondenţi se izolau.
Dacă această cifră este reprezentativă pentru întreaga populaţie a Coreei de Sud, aceasta ar însemna că aproximativ 540. 000 de persoane se află în aceeaşi situaţie.
Începând cu luna aprilie, părinţii au participat la un program de educaţie parentală de 13 săptămâni finanţat şi gestionat de organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) Korea Youth Foundation şi Blue Whale Recovery Centre.
Scopul programului este de a-i învăţa pe oameni cum să comunice mai bine cu copiii lor.
Protejarea prin tăcere
Programul include trei zile într-o instituţie din Hongcheon-gun, provincia Gangwon, unde participanţii petrec timp într-o cameră care reproduce o celulă de izolare.
Speranţa este că izolarea va oferi părinţilor o înţelegere mai profundă a copiilor lor.
Fiul lui Jin Young-hae se izolează în dormitorul său de trei ani.
Dar, de când a petrecut ea însăşi o perioadă de izolare, doamna Jin (nume fictiv) înţelege puţin mai bine „închisoarea emoţională" a copilului ei de 24 de ani.
„M-am întrebat cu ce am greşit... este dureros să te gândeşti la asta", spune femeia în vârstă de 50 de ani.
„Dar pe măsură ce am început să reflectez, am dobândit o anumită claritate", a adăugat ea.
Fiul ei a fost întotdeauna talentat, spune Jin, iar ea şi tatăl lui aveau aşteptări mari de la el.
Dar el era adesea bolnav, se lupta să menţină prietenii şi, în cele din urmă, a dezvoltat o tulburare de alimentaţie, ceea ce făcea ca mersul la şcoală să fie dificil.
Când fiul ei a început să meargă la universitate, părea să se descurce bine pentru un semestru, dar într-o zi s-a retras complet.
Văzându-l încuiat în camera lui, neglijând igiena personală şi mesele, i-a frânt inima.
Dar, deşi anxietatea, dificultăţile în relaţiile cu familia şi prietenii şi dezamăgirea de a nu fi fost acceptat la o universitate de top îl pot afecta pe fiul ei, acesta este reticent în a vorbi cu ea despre ceea ce este cu adevărat în neregulă.
Când Jin a venit la Fabrica de Fericire, a citit notiţe scrise de alţi tineri izolaţi.
„Citind acele note, mi-am dat seama că se protejează prin tăcere pentru că nimeni nu-l înţelege", spune ea.
Cea mai mare rată a sinuciderilor din lume
Cercetările efectuate de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Coreea de Sud sugerează că există o varietate de factori care îi determină pe tineri să se izoleze.
Conform sondajului realizat de minister în rândul tinerilor între 19 şi 34 de ani, cele mai frecvente motive sunt: dificultăţi în găsirea unui loc de muncă (24,1%), probleme cu relaţiile interpersonale (23,5%), probleme familiale (12,4%) și probleme de sănătate (12,4%).
Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor din lume, iar anul trecut, guvernul a prezentat un plan pe cinci ani menit să abordeze această problemă.
Miniştrii au anunţat că vor exista controale de sănătate mintală finanţate de stat pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani la fiecare doi ani.
În Japonia, primul val de tineri care s-au izolat, în anii 1990, a dus la apariţia unei populaţii de persoane de vârstă mijlocie dependente de părinţii lor în vârstă.
Iar încercarea de a-şi întreţine copiii adulţi doar cu o pensie a făcut ca unele persoane în vârstă să cadă în sărăcie şi depresie.
Ce amplifică anxietatea copiilor
Profesorul Jeong Go-woon, de la departamentul de sociologie al Universităţii Kyung Hee, spune că aşteptările societăţii coreene ca marile etape ale vieţii să fie atinse la momente fixe amplifică anxietatea tinerilor - în special în vremuri de stagnare economică şi locuri de muncă reduse.
Ideea că realizările unui copil reprezintă un succes al părinţilor contribuie la scufundarea unor familii întregi în mlaştina izolării.
Şi mulţi părinţi percep dificultăţile copilului lor ca pe un eşec în educaţie, ceea ce duce la un sentiment de vinovăţie.
„În Coreea, părinţii îşi exprimă adesea dragostea şi sentimentele prin acţiuni şi roluri practice, mai degrabă decât prin expresii verbale", spune profesorul Jeong.
Kim Ok-ran, directorul unui centru de recuperare, spune că părerea conform căreia tinerii care se izolează au o „problemă de familie" înseamnă că mulţi părinţi sfârşesc prin a-i îndepărta şi pe cei din jurul lor.
Iar unii se tem atât de mult să nu fie judecaţi încât nici măcar nu pot vorbi cu membrii apropiaţi ai familiei despre situaţia lor.
„Ei nu pot scoate problema la iveală, ceea ce duce la izolarea părinţilor înşişi", spune Kim.
Părinţii care au apelat la ajutorul Fabrica de fericire aşteaptă în continuare cu nerăbdare ziua în care copiii lor îşi vor putea relua o viaţă normală.
Întrebată ce i-ar spune fiului ei dacă ar ieşi din izolare, ochii doamnei Jin se umplu de lacrimi. „Ai trecut prin atât de multe", spune ea, cu vocea tremurândă. „A fost greu, nu-i aşa? Voi fi alături de tine".
gigiladrea 01.07.2024, 03:20
un guvern cat de cat serios cand are o problema grava in primul rand o identifica si recunoaste apoi o studiaza cat de cat si apoi i-a masuri ptr a o rezolva; din pacate nu e cazul la noi unde exista de 34 de ani o multime foarte mare de probleme grave in toate domeniile si tot de 34 de ani nici un guvern nu le-a identificat recunoscut nu lea analizat si nu a luat niste masuri ptr rezolvare sau diminuare noi dupa 34 de ani de democratie si capitalism avem mari probleme cu apa calda si incalzirea in toata tara si nimeni nu face nimic e cel mai banal si elementar exemplu de nesimtire a guvernantilor nostri intre alte cateva mii