Pe lângă majorarea indemnizațiilor cu aproximativ 800 de lei, lunar, parlamentarii au primit o nouă veste bună, la începutul acestui an. Suma forfetară pe care o primesc, din bugetul Parlamentului, pentru costurile cu tot ce înseamnă cabinetele parlamentare a fost majorată și ea cu aproape 2.000 de lei, lunar. Sume mai mari vor primi cei care sunt și membri în Birourile Permanente ale celoir două Camere.

Potrivit legii 96/2006 privind statutul senatorilor şi deputaţilor, „în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului”.

Potrivit noii legi a salarizării, de la 1 iulie indemnizaţiile lunare ale senatorilor şi deputaţilor au crescut de la aproximativ 7.700 lei brut la 13.050 lei. Acest lucru înseamnă o sumă forfetară de 19.575 lei/lună, mai mare cu aproximativ 7.000 de lei. Singura plafonare a avut loc, prin decizia Parlamentului, în cazul diurnelor de cazare şi transport alocate parlamentarilor, care au rămas la nivelul dinaintea aplicării legii salarizării unice.

Acum, de la începutul anului, aceste sume forfetare cresc iar, în urma majorării salariului minim pe economie. Astfel, deputații și senatorii vor lua cu 2.000 de lei în plus, lunar, pentru cheltuielile cu angajații din cabinetele parlamentare.

Întrebat ce va face cu acești bani, liderul PSD Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților a precizat că va crea un nou loc de muncă, din suma pe care o primește suplimentar.

Alți parlamentari au spus că vor investi în ”rechizitele” de la cabinetele parlamentare.

Citește și: Culisele scandalului de la Aeroportul Otopeni: profitul garantat, interesele politice și salubrizarea de 5 milioane de euro pe an

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.