Universităţile nu vor mai fi finanţate de la buget, iar învăţământul superior se va face doar contra cost. Aşa sună, pe scurt, planul la care lucrează în prezent maimarii europeni şi care dă fiori în mediul universitar românesc, dar şi studenţilor aflaţi încă pe băncile facultăţilor.
“Ţara noastră nu e pregătită pentru o astfel de lege. Avem un nivel de trai scăzut, românii nu ar putea să îşi susţină copiii la facultate. O asemenea măsură ar avea influenţe negative în întreg sistemul educaţional românesc, în condiţiile în care, în prezent, sub 20% din populaţie are studii superioare”, ne-a declarat George Velcea, preşedinte al Societăţii Studenţilor Universităţii Bucureşti.
Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Sindicale “Alma Mater”, avertizează, la rândul său, că la nivelul Uniunii Europene se fac demersuri serioase pentru trecerea tuturor universităţilor în privat.
“Recent am asistat la o dezbatere cu reprezentanţi din toate ţările Uniunii Europene şi pot spune că se vrea o privatizare masivă a instituţiilor de învăţământ superior. Numai în cazuri deosebite se vor mai acorda burse de la stat. Tinerii vor fi ajutaţi doar cu facilităţi în obţinerea creditelor care să îi ajute să acopere studiile. Intenţia e să se facă un top al tuturor universităţilor din Europa şi în acest fel să crească atractivitatea universităţilor valoroase“, a explicat acesta.
În ultimii ani, promovabilitatea scăzută de la bacalaureat şi nivelul ridicat al sărăciei au făcut deja ca numărul tinerilor aspiranţi la studii superioare să scadă dramatic.
De altfel, singura strategie aflată în lucru la Ministerul Educaţiei arată că până în 2025 numărul studenţilor din România va mai scădea cu 40%, iar măsura de resuscitare ce va fi pusă în aplicare vizează dispariţia burselor de merit şi înlocuirea lor cu burse de nevoi. Cu alte cuvinte, sprijin financiar de la stat nu vor mai primi cei merituoşi, în detrimentul săracilor.
Ministerul Educaţiei lucrează deja la un clasament al universităţilor, top pe care se vor baza atât viitorii studenţi, cât şi angajatorii. Evaluarea ţine cont de rezultatele studenţilor, de condiţiile de studiu şi de opiniile specialiştilor de pe piaţa muncii. Ierarhia naţională ar trebui să fie gata până în toamna acestui an.