Reprezentanții instituției internaționale se referă la faptul că „partidele politice ar folosi fondurile primite de la stat pentru a finanța diferite mijloace de informare în masă, fără a preciza sau a dezvălui natura exactă a serviciilor primite”.

Unii dintre interlocutorii noștri au vorbit despre „cumpărarea tăcerii” și – dacă este adevărat – acest lucru reprezintă o amenințare reală la adresa pluralismului și a democrației.

Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:

Astfel, se atrage atenția asupra existenței unei lacune în legislația din România care, spun reprezentanții APCE, ar trebui să fie acoperită la fel cum se întâmplă în timpul campaniilor electorale.

„Legislația aplicată în România în timpul campaniilor electorale impune cerințe de transparență deplină și reprezintă un bun exemplu de abordare a acestei preocupări”, se mai menționează în comunicatul citat.

Sumele oferite de PSD și PNL în acest an site-urilor care le promovează mesajele s-au dublat față de aceeași perioadă din 2021, conform unei analize publicate de jurnalistul Cristian Andrei, în Europa Liberă.

În 2022, partidele încasează peste 210 milioane de lei ca subvenție și în fiecare lună banii primiți sunt virați către unele instituții de presă în baza unor contracte care nu sunt publice, potrivit analizei citate.

Ulterior, partidele beneficiază de știri favorabile, fără ca acestea să fie marcate cu vreun semn publicitar.

Conform datelor din 2021, ”aproape jumătate din subvenția cheltuită de PSD și PNL a avut un singur destinatar: presa”, notează aceeași sursă.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este formată din 324 de parlamentari din cele 47 de state membre ale Consiliului și este instituția care alege judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În luna septembrie, coraportorii APCE vor prezenta Comisiei de monitorizare un raport și un proiect de rezoluție privind situația din România.

Foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
GSP.RO
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
Playtech.ro
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Observatornews.ro
"L-o fotografiat cum îl spânzură pe al treilea". Filmul crimei din Arad. Vecinii au auzit totul, dar au crezut că e petrecere în apartament
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Știrileprotv.ro
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Orangesport.ro
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Monica Bîrlădeanu revine la TV. Va prezenta o emisiune de divertisment celebră
PUBLICITATE
Monica Bîrlădeanu revine la TV. Va prezenta o emisiune de divertisment celebră
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
PUBLICITATE
7 brand-uri scandinave de pe Modivo care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.