Partidul-lipitoarePRESEDINTELE Basescu l-a numit “solutia imorala”, desi fara el guvernarea Aliantei D.A. ar fi ramas doar un vis. Ba umanist, ba conservator, ba social-liberal, ba social-crestin cu accente populare, partidul lui Dan Voiculescu s-a dat de prea multe ori peste cap pentru a-si schimba infatisarea. De fapt, PC nu e propriu-zis un partid, ci mai mult un fel de firma de apartament a lui Dan Voiculescu. Cu toate stradaniile liderului si in ciuda “trompetelor” Antena 1, Antena 3 si Jurnalul National, PC n-are priza la public: indiferent de sondaj, indiferent de perioada, se leagana undeva intre 1 si 3%. Si, totusi, “firma” sta de ani de zile in barca Puterii. Cu PSD a avut un concubinaj placut, iar PNL si PD au luat-o cu acte in regula, deschizandu-i portile Palatului Victoria. Paradoxul unui partid de doua-trei procente ajuns atat de sus in administratie arata cat e de putred sistemul politic romanesc…


Dar de ce n-au conservatorii priza la populatie? Pentru ca aceasta din urma identifica in ei “solutia i-pocrita”. Doua gesturi din ultima vreme ale conservatorilor sunt elocvente in aceasta privinta. Ieri, s-a anuntat trimiterea lui George Copos in fata Justitiei. Cu cateva zile inainte, vicepremierul demisionase, ipocrit, pretinzand ca-l nemultumeste proiectul guvernamental de Cod fiscal, uitand insa sa mentioneze ca un proces penal il scotea, automat, in afara Guvernului. Sa presupunem ca varianta nemultumirii e cea corecta.


De ce, atunci, insusi presedintele PC, Dan Voiculescu, vrea sa se cocoate in fotoliul lasat liber de Copos, mai ales ca a anuntat public ca partidul sustine pozitia lui fata de Codul fiscal? Imoralitate. Ipocrizie. Spuneti-i cum vreti! Cert este ca, incet-incet, partidul-lipitoare se insinueaza din ce in ce mai sus in sistemul politic si administrativ romanesc. Intocmai ca un parazit, acesta se grefeaza pe organisme din ale caror resurse vitale se hraneste. Atentie! Deseori, in lipsa tratamentului, organismul parazitat sfarseste prin a sucomba.

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Știrileprotv.ro
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Un judecător i-ar fi cerut lui Becali mită de 2 mil. $ să-l ajute să preia Steaua. Declaraţii incendiare la Înalta Curte de la Londra
Telekomsport
Un judecător i-ar fi cerut lui Becali mită de 2 mil. $ să-l ajute să preia Steaua. Declaraţii incendiare la Înalta Curte de la Londra
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)