Paste intre ape

Cei aproape o mie de napastuiti ai sortii de langa Rast, judetul Dolj, adapostiti in improvizatii sau, in cazurile fericite, in corturi, au plans si s-au pregatit de Invierea Domnului. Ei au gatit in tarana, iar stive de lemn au tinut loc de mese.

In cateva zeci de corturi de armata ridicate de soldati pe un camp de langa Rast si in alte zeci de corturi improvizate din ce le-a mai ramas, aproape o mie de oameni au petrecut Saptamana Patimilor. Dupa ce Dunarea, umflata ca niciodata in ultimul secol, a rupt un dig, tot ce-au adunat s-a naruit. Printre lacrimi, isi povestesc drama, aratand cand spre bucata de panza in care si-au petrecut Noaptea Invierii, cand in partea opusa, spre satul din care nu a mai ramas mai nimic.

In Rast singurele cladiri neatinse de apa erau, sambata seara, biserica si primaria. “E un semn. Dumnezeu s-a indurat de biserica, dar ne-o fi crezut prea pacatosi sa intram in ea”, spunea, cu barba tremuranda, un batran ce trecea prin fata bisericii intr-un camion al Armatei. Soldatii se indurasera sa-l duca in sat si sa-l aduca inapoi in tabara, cu cateva papornite pline cu ce-a mai fost de adunat de prin fosta casa. Oamenii isi stapanesc cu greu lacrimile in fata peisajului: cimitirul, in care balteau, in apa adanca de un metru, cruci si scanduri de sicriu. “De ce, Doamne, de ce n-o lasi pe mama mea cea buna sa se odihneasca, Doamne? Voiam sa ma duc diseara la ea. Unde sa ma duc, Doamne?”, se intreba o femeie strasnica, in putere, in hohote de plans.

Proaspat spalati la baia soldateasca abia amenajata de Armata si ferchezuiti dupa posibilitati, sinistratii din tabara de la Rast l-au intampinat, sambata seara, pe Teofan, mitropolitul Olteniei, sosit aici pentru slujba de Inviere. Dupa probe de sunet ce te puteau duce usor cu gandul la un concert si dupa ce cortul de targ comercial in care fusese improvizata capela a fost pregatit, preotii au inceput slujba.

Au primit lumina de la Teofan, in buna traditie crestina, au ascultat in genunchi cateva cuvinte din Evanghelia dupa Matei si-apoi mesajul mobilizator, menit sa le redea speranta, chiar din gura prelatului. Le-a vorbit despre pacate, avorturi, desfrau, pizma, saracie, bogatie, credinta, speranta. I-a invitat apoi la slujba, si apoi la masa, iar el a plecat in Mercedesul sau catre o alta “invoiala”, la Craiova.

In urma lui, au ramas umbrele sumbre ale corturilor militare, din care licarea, ici-colo, lumina unei lumanari, semn ca locuitorul a adus in adapostul sau lumina Domnului. La doua noaptea, pe marginea drumului asfaltat ce duce catre Rast, un tigan batran doarme, singur, pe un pat, inconjurat de mobila din fosta sa casa. Nu are nimic deasupra capului, insa mobila – doua-trei dulapuri si cateva scaune – este acoperita cu folie din plastic. Langa el, priponit cu lantul de un par infipt in pamant, un caine mic si zgomotos.

Tiganul, nea Marcel, sare ca ars la fiecare latrat al cainelui. Are mainile umflate de frig. Jandarmii afla de el si merg sa-i duca paturi si cateva haine. Primeste paturile de la jandarmi si promisiunea ca duminica in zori va primi un cort in care sa se adaposteasca.

“Femeia, un nepot si animalele sunt la Bailesti, la cineva, eu am ramas aici”, povesteste nea Marcel. Spune ca a mancat destul, ca nu-i lipseste nimic. Dar isi aduce aminte ca n-are casa si incepe sa planga.

Nea Marcel plange, la ora 2.00, in noaptea de Inviere, pe o canapea, in camp, sub cerul liber.

Dupa Saptamana Patimilor vine Saptamana Luminata. Pe care cel mai probabil nefericitii o vor petrece tot in corturi, ca si multe din sarbatorile ce vor veni. La Rast, in Dolj, Pastele din 2006 a fost un cosmar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE