Gem de prune

-
- Ingrediente (pentru trei borcane de 400 g): 2 kg prune, 800 g zahăr, zeama de la o jumătate de lămâie.
- Mod de preparare: prunele se spală, se rup în două şi li se scot sâmburii. Jumătăoeile de fructe se pun într-un castron, se adaugă cele 800 g de zahăr şi se lasă câteva ore la frigider. Se pun apoi într-o cratiţă încăpătoare şi se aşază la foc rapid, până dau în clocot. Se lasă apoi să fiarbă încet, eventual cu o tablă sub cratiţă, amestecând frecvent, până când gemul ajunge la consistenoea dorită. Cum se încearcă: se ia o lingură de gem din cratiţă şi se pune pe o farfurie, se lasă să se răcească, apoi se înclină farfuria. Dacă nu curge, înseamnă că e suficient de închegat şi poate fi luat de pe foc. Borcanele se spală şi se usucă foarte bine, la cuptor, apoi se umplu cu gem fierbinte şi se închid bine cu capace sau cu celofan. Se acoperă cu o pătură şi se lasă să se răcească încet, ca să nu facă mucegai
Gem de pere

-
- Ingrediente: 2,5 kg de pere (se pot folosi şi mere), 600 g zahăr tos, o lămâie, esenţă de vanilie.
- Mod de preparare: perele se spală, se curăţă de coajă şi de seminţe şi se taie în cubuleţe, în funcţie de preferinţe (dacă perele sunt lăsate ceva mai mari, preparatul va avea aspect de dulceaţă). Zahărul se topeşte într-o cratiţă, amestecat cu o ceşcuţă de apă, iar când siropul începe să clocotească se pun în el perele tăiate. Se fierb la foc potrivit, amestecând frecvent, ca să nu se lipească, până ajung la consistenţa dorită. Când sunt destul de închegate, se adaugă zeama de la lămâie şi esenţa de vanilie şi se mai lasă 10-15 minute să clocotească. Gemul fierbinte se pune în borcane preîncălzite la cuptor, se sigilează imediat şi se lasă să se răcească încet, acoperite cu prosoape sau cu un pled.
Dulceaţă de zmeură

-
- Ingrediente: 2 kg zmeură (se pot folosi şi mure), 1 kg zahăr, o lămâie, un pahar de apă.
- Mod de preparare: zmeura se curăţă, se spală uşor, ca să nu se zdrobească, şi se lasă 30 de minute pe hârtie absorbantă. Fructele se aşază apoi într-o cratiţă şi se pune peste ele un pahar de zahăr. Separat, se pun la fiert restul de zahăr şi apa, circa 30 de minute, apoi se adaugă zmeura şi se fierbe la foc mic, aproape 10 minute. Se pune sucul de lămâie şi se continuă fierberea încă 10-15 minute, amestecând uşor, din când în când, ca să nu se lipească şi luând spuma care se formează la suprafaţă. Dulceaţa se pune imediat în borcane preîncălzite şi se sigilează.
Gem de piersici

-
- Ingrediente: 2 kg piersici, 1 kg de zahăr, esenţă de vanilie.
- Mod de preparare: se curăţă fructele de coajă, se rup în jumătăţi şi se taie felii, astfel încât să se înlăture sâmburii. Se aşază într- o cratiţă, se adaugă zahărul şi se lasă acoperite la rece câteva ore sau peste noapte. Se pune apoi vasul la foc mare, pe o tablă, amestecând uşor, ca să nu se prindă, iar după ce începe să clocotească se mai lasă circa 30 de minute la foc potrivit. Gemul e gata dacă, scos cu o lingură pe o farfurie, nu se împrăştie.
Dulceaţă de pepene roşu

-
- Ingrediente: coaja de la un pepene (circa 1,5 kg), 1 kg zahăr, o fiolă de esenoeă de vanilie, o lămâie.
- Mod de preparare: se scoate miezul, lăsându- se pe coajă o jumătate de centimetru de strat roşu. Feliile rămase se taie în trei sau în patru, apoi se curăoeă de coaja verde de la exterior, precum cartofii. Bucăoeile curăţate se taie apoi cubuleoee şi se stropesc cu zeama de lămâie. Zahărul se pune într-o cratioeă, pe foc, cu 4-5 linguri de apă şi se lasă să se topească. Se adaugă apoi cubuleoeele de pepene şi vanilia. Se lasă să fiarbă la foc mic trei-patru ore, până mai scade sau până ajunge la consistenţa dorită.
Dulceaţă de vişine

-
- Ingrediente: 2,5 kg vişine, 1,5 kg zahăr, zeama de la o lămâie.
- Mod de preparare: după ce se scot sâmburii cu ajutorul unui aparat sau cu o agrafă, astfel încât să nu fie zdrobite fructele, se toarnă peste vişine, uniform, tot zahărul. Se lasă 30 de minute, apoi se pune vasul la fiert, la foc potrivit. După o oră se adaugă zeama de lămâie şi se continuă fierberea încă o oră, amestecând din când în când şi având grijă să nu se îngroaşe prea mult. Imediat după ce se opreşte focul, dulceaţa se pune în borcane, care se sigilează cu capace. Pentru a se păstra mai bine, borcanele se întorc cu gura în jos, cam 15 minute, apoi se lasă să se răcească în poziţie normală, învelite bine cu un pled (răcirea poate dura chiar şi 24 de ore).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_258a4b9289846be198151011882dbf8f.jpg)
Viva.ro
Vestea care face înconjurul planetei vine tocmai din Franța, de la nivel înalt, doamnelor și domnilor. Era un moment de liniște în presa de scandal de la Paris, dar acum ziarele ”fierb” pur și simplu. După un scandal imens, Brigitte Macron, Prima Doamnă a Franței, a făcut anunțul bombă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8b6ac66fdb559f94fe8f4cdc99c1d37.jpg)
Unica.ro
Ultima oră / Rusia transmite un mesaj pentru România, după incidentele cu drone, din ultima perioadă. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a făcut anunțul, în urmă cu puțin timp
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13ab6a8f508c5aa752aa5ca51a549d8b.jpg)
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Atenție! Poți primi bani de la stat dacă-ți îngrijești părinții, bunicii sau pe cineva vârstnic din familie. Acum s-a decis! Cum trebuie să procedezi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Melaniei Trump nu e pentru oricine! Regimul strict pe care îl urmează zilnic i-a uimit până și pe specialiști! Ce mănâncă, de fapt, în fiecare zi și de ce puțini rezistă acestui stil de viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
Tvmania.ro
De la PRINȚESĂ la... WOW! Alice Peneacă și-a schimbat complet look-ul după ceremonia religioasă, iar invitații nu și-au putut lua ochii de la ea. Vezi toate cele 37 de imagini
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f2e601d564651e580bac13d0386d51c1.png)
Adevarul.ro
Iranul prezintă o nouă dronă kamikaze cu reacție. Mesajul transmis Washingtonului în plină escaladare a tensiunilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_320285f518691269726e45950d21d65d.jpeg)
Fanatik.ro
Bătaie la vestiare după Universitatea Craiova – Levski 2-2! Felgueiras în prim plan. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_dee438dd51d5d610ad28559f300f4701.jpg)
Financiarul.ro
Iranul a lansat rachete balistice spre bazele SUA, iar petrolul WTI a sărit cu până la 5%
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: "Bun venit în lume, fiule"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
Viva.ro
Imaginile uluitoare ale momentului sunt cu Adrian Alexandrov în prim-plan! Cum a fost surprins de paparazzi, fără Elena Udrea. Cu cine s-a întâlnit partenerul fostei politiciene în București! Gestul lui...
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
Daniela Crudu a dezvăluit cum este viața pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b79817469026ece3bfb94accbf923e42.jpg)
ObservatorNews.ro
Coincidența din ziua în care copilul din Brăila a fost lovit în cap de un obiect căzut din cer
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c539039ddad7d0a2d10f4f049ff93a.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Tragedia înfiorătoare a momentului în România! Artista noastră și-a luat Adio pe Facebook și a murit! Am aflat chiar acum și nu ne mai revenim din șoc! Ce i s-a întâmplat este crunt
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
Wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_29593c4c44525f3d001420a07715561f.png)
Redactia.ro
Dacă partenerul pleacă primul din această viață, evită aceste 5 greșeli. Cum îți poți reconstrui viața după vârsta de 60 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76e525286250fd3b4bb8b85334f5dce7.jpg)
KanalD.ro
Durere imensă în fotbalul românesc! S-a stins din viață un jucător de legendă al clubului Petrolul Ploiești
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_5f3f78661f5df6148804c76d22967e9e.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Delta urbană de la Iași ar urma să dreneze 36,5 milioane de lei. Studiul de fezabilitate este gata, iar consilierii locali sunt chemați să aprobe investiția
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f8f69a699700f1e6487244a8a7ae9b1.jpg)
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
Spotmedia.ro
Când începe, de fapt, vârsta mijlocie? Răspunsul depinde mai puțin de cifre decât credem
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0b50ad8db6ae9767cbadf2694b8d02f7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e7a0b203a05d7f351e4aad71e95050e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sorin-grindeanu-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/290720265stirimondenethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/4--cristina-cioran-prezentatoare-tv-si-actrita-facuta-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2fd7c756a7dd56ed5ff8d2d916adbcaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_18834f785294c73bc5e1e11552c3db88.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-la-conferinta-de-presa-foto-gov-e1784022655110.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a-doua-zi-de-greva-in-sanatate-la-sp--bagdasar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sirmione-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/supermarket-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semintele-de-la-pepene-rosu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/meteor-cer-instelat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-scortisoara-ceylon-si-prin-ce-se-diferentiaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-curge-apa-din-centrala-termica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/lavanda-sapun-perie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profesoara-in-clasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/soferi-tir-parcare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nuclear-electrica-reactor-1-cne-cernavoda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/75714709715432744211710107452994522046919441n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/calin-georgescu-calugareni--facebook-alina-andreea-stamatiu-ungurianu-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romaniantroopsatmarasestiin1917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.