Patru elevi din Timișoara vor participa la un concurs NASA. N-aveau bani ca să ajungă în Statele Unite, dar au fost ajutați să-și vadă visul cu ochii

Comentează

Patru elevi din Timișoara vor participa la un concurs NASA, unde s-au calificat în finală. Adolescenții, care sunt între cei mai buni din lume în robotică,  nici nu sperau să ajungă în Statele Unite. Inspectoratul Școlar Timiș i-a anunțat că nu are bani pentru a suporta costul transportului și al cazării. Tinerii își văd visul cu ochii, după ce o bancă s-a oferit să-i sponsorizeze.

Suma de care aveau nevoie cei patru elevi din Timișoara pentru a participa la concursul organizat pe 27 ianuarie în orașul Boston, Statele Unite, era mult prea mare.

„Am avea nevoie de o sumă de 6.400 de dolari, aceasta ne-ar acoperi transportul, cazarea pe parcursul celor patru zile”, a precizat, pentru Digi24, Gabriela-Nușa Cojocaru, profesorul coordonator al echipei „heRObotics”.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș au anunțat că nu îi pot ajuta pe tineri ca să ajungă în Statele Unite.

„Astfel de competiții poate au scăpat din calendarul nostru și așa se explică faptul că nu ne-am gândit să identificăm o sursă corectă, legală, de a suporta financiar și deplasarea acestor copii”, a precizat Aura Danielescu, inspectorul școlar general ISJ Timiș.

Patru elevi din Timișoara vor participa la un concurs NASA. Deși n-aveau bani să ajungă în Statele Unite, visul lor a fost îndeplinit

Cei patru tineri din Timișoara, care s-au calificat în finala concursului organizat de Agenția Spațială Americană (NASA), au primit o finanțare din partea unei bănci.

„Mă bucur că am reuşit să ajutăm copiii, pentru că şi noi am fost anunţaţi foarte târziu de situaţia în care sunt, undeva între Crăciun şi Revelion, şi vă zic sincer că nu am crezut că o să reuşim. Era păcat să aibă aşa rezultate şi să nu poată să ajungă la finală. Pentru familiile lor era un efort prea mare, trebuiau să achite peste o mie de dolari de copil”, a spus Aura Danielescu.

Nușa Cojocaru, profesorul coordonator al elevilor, a spus că elevii sunt fericiți și pregătesc codurile pe care le vor trimite la concursul de robotică.

„Sunt pasionaţi şi trăiesc pentru programare, asta este viaţa lor, şi au şi rezultate pe măsură. Acum sunt fericiţi, mai au puţin de lucru, mai pregătesc acele coduri pe care le vor trimite în concurs”, a spus Nuşa Cojocaru, pentru News.ro.

Codurile scrise de elevii din Timișoara vor rula pe sateliți experimentali aflaţi pe Staţia Spaţială Internaţională. Echipa s-a situat pe locul al şaselea dintre cele 14 finaliste.

„Noi suntem sfera albastră, am simulat codul gol, adică nu avem adversari în momentul de față, pentru că este doar de test. Strategia pe care o folosim este să adunăm itemele mai mari, care ne aduc mai multe puncte”, a explicat la Digi24 TV Fineas Silaghi, elev în clasa a X-a la Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timișoara.

Fineas Silaghi, Vlad Mihai Ciuleanu, David Candreanu și Pavel Prodaniuc sunt cei patru liceeni care, sub indrumarea profesorului Gabriela Nușa Cojocaru, au reușit o performanta greu de egalat.

În acest an, România este reprezentată la concursul din SUA de echipa timişoreană „heRObotics” şi de încă o echipă din Piatra Neamţ.

sursă foto: Digi24

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Masini confiscate de politia de frontiera în weekendul 10-11 octombrie 2026
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
MONDEN
Aaron Sorkin, Mikey Madison si Jeremy Allen White
15:37
„The Social Reckoning”, eșec la box-office. Noul film despre scandalurile Facebook, scris de Aaron Sorkin, a debutat cu încasări dezamăgitoare
Dan Negru | sursa foto: Facebook
15:23
Cum au apărut Dan Negru și soția sa, Codruța, în biserică: „De aici vine rolul nașului”
POLITIC
Sorin Grindeanu în timpul unei conferințe de presă la sediul PSD
14:55
PSD condiționează votul pentru Guvernul Luca Niculescu dacă acesta reușeste să convingă PNL și UDMR să-l sprijine
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
Ultimele știri
16:09
Directorul unui oficiu poștal este acuzat că a furat 150.000 de euro de la un cuplu de pensionari, în Italia
16:00
În 1967, un bărbat a construit o casă din mii de sticle aruncate. Acum, construcția a devenit muzeu și atrage turiști, în Australia
15:59
Kremlinul îi răspunde lui Zelenski și se arată dispus să oprească atacurile pentru o singură zi, dar nu comentează „armistițiul energetic” anunțat de Trump
Analiză
15:58
Cacealmaua partidelor pentru (re)venirea la guvernare. Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat al nimănui
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
13:52
Mega Image și Profi atacate cibernetic: magazinele rămân deschise, ce se întâmplă cu cumpărăturile
S-a deschis pasajul DN3 de pe A0
13:27
S-a deschis pasajul DN3 peste A0, ultima piedică majoră în calea loturilor 3 și 4 de pe autostradă
Femeie ascunsa intr-un camion
13:06
Cum a fugit o româncă de 28 de ani din România lui Ceaușescu ascunsă în camionul logodnicului
Un TIR care circulă pe șosea
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru