Patru linii de autobuze școlare vor funcționa în București, urmând să transporte elevii de la școala 195 din sectorul 3. Proiectul pilot a fost pus în practică de Primăria Capitalei, iar autobuzele STB vor circula numai în perioada cursurilor semestriale.
„Începând cu data de 9.09.2019, se vor înfiinţa patru linii şcolare speciale, care vor funcţiona în corelare cu structura noului an şcolar, doar în perioadele semestriale când sunt desfăşurate cursuri”, a anunțat Societatea de Transport Bucureşti (STB), într-un comunicat.
Proiectul este unul pilot şi este destinat elevilor Şcolii 195 (Hamburg) din Sectorul 3 al Capitalei.
”Autobuzele şcolare vor circula pe patru trasee fixe, vor prelua copiii din staţii prestabilite şi vor purta indicativele “T1-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”, “T2-Şcoala nr. 195 (Hamburg)”, “T3-Şcoala nr. 195 (Hamburg)” respectiv “T4-Şcoala nr. 195 (Hamburg)” precizează sursa citată.
Autobuzele speciale nu vor circula în perioadele vacanţelor, sărbătorilor legale sau a altor zile hotărâte de autorităţi ca fiind libere pentru elevi.