Două cupluri de pensionari l-au răpit pe consilierul lor de investiţii în vârstă de 56 de ani. Aceştia au pătruns în apartamentul agentului de investiţii, l-au prins, l-au legat fedeleş, i-au pus căluş şi l-au băgat într-o cutie. Au dus apoi cutia, cu ajutorul unui cărucior, până la maşină, au pus-o în porbagaj şi au pornit spre o cabană dintr-o staţiune turistică, unde l-au sechestrat. Pe drum, agentul de investiţii, care reuşise să iasă din cutie şi să-şi desfacă legăturile, a încercat să fugă la o oprire pe autostradă, dar pensionarii l-au prins, l-au bătut, şi l-au băgat înapoi.

A stat trei zile în beci

Bărbatul a fost ţinut trei zile în beciul unei cabane, fiind interogat de cei patru pensionari şi de un alt bărbat. Pensionarii care aveau o situaţie materială bună şi care au pierdut mulţi bani din cauza investiţiilor făcute l-au forţat pe consilier să semneze mai multe acte prin care se angaja să le restituie cei aproape 2,5 milioane de euro investiţi.

O echipă înarmată a poliţiei l-a eliberat pe ostatic în luna iunie, din pivniţa cabanei din apropiere de Chiemsee, sud-estul Germaniei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.