Șeful Vămii București și alți patru funcționari, arestați preventiv. Sunt acuzați că au luat mită bani, peste 400 de perechi de adidași și 1.000 de parfumuri contrafăcute

 9 comentarii

Tribunalul Bucureşti a dispus miercuri seară, 14 februarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Paul Petrof, director al Vămii Bucureşti, acuzat de DNA că a cerut mită 50.000 de euro în avans unui om de afaceri pentru achiziţia unui apartament. Aceeași măsură a fost luată și pentru alți patru șefi sau funcționari, acuzați de corupție.

UPDATE ora 19.25: Paul Petrof, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, a fost arestat pentru 30 de zile, potrivit deciziei Tribunalului București, a relatat Agerpres.

Mandate de arestare preventivă au primit şi ceilalţi inculpaţi din dosar, este vorba despre Răzvan-Cosmin Stamatescu (şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române), Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu şi Marian-Vladimir Vulcan (funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti).

***

Știrea inițială: Paul Petrof, directorul Direcției Regionale Vamale București, a fost reținut miercuri, 14 februarie, alături de alți 4 funcționari. Ei sunt acuzați într-un dosar de luare de mită și trafic de influență, transmite DNA, într-un comunicat.

DNA a anunțat reținerea pentru 24 de ore a 6 persoane, între care directorul Direcției Regionale Vamale București, 3 funcționari din instituție și un șef de birou în cadrul Autorității Vamale Române.

Paul Petrof, director al Direcției Regionale Vamale București, a fost reținut pentru infracțiunile de:

  • favorizarea făptuitorului
  • folosirea de informații nepublice ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
  • luare de mită

Alexandru Cernat, Nicolae Ștefan Teianu și Marian Vulcan, funcționari în cadrul Autorității Vamale Române și în cadrul Direcției Regionale Vamale București, au fost reținuți pentru luare de mită în formă continuată.

Răzvan-Cosmin Stamatescu, șef birou în cadrul Autorității Vamale Române, a fost reținut pentru favorizarea făptuitorului, folosirea de informații nepublice ori accesul unor persoane neautorizate la aceste informații și trafic de influență, în formă continuată.

O a șasea persoană a fost reținută pentru complicitate la luare de mită.

Mită sub formă de adidași și parfurmuri contrafăcute

În ordonanțele procurorilor se arată că:

  • în cursul anului 2023, în contextul efectuării unor controale, funcționarii vamali Cernat Alexandru, Marin Marius, Teianu Nicolae-Ștefan, Vulcan Marian-Vladimir și Gheorghe Demetrius ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri care-și desfășurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov foloase necuvenite constând în sumele totale de 60.600 de lei, 11.500 de dolari, 600 de euro, 408 perechi (51 de baxuri) de ghete sport și 1.000 de parfumuri contrafăcute. Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de cei 5 inculpați în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate și implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri.
  • în cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfășurau într-un dosar penal, inculpații Petrof Paul și Stamatescu Răzvan-Cosmin i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Criminalității Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăți controlate de persoana respectivă.
  • În perioada 2021-2023, inculpatul Stamatescu Răzvan-Cosmin ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de dolari și ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor polițiști de frontieră și că-i va determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă.

Petrof, acuzat că a cerut bani ca să-și ia un apartament

În aceeași perioadă, Paul Petrof „ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans” de 50.000 de euro pentru cumpărarea unui apartament, dar și alte foloase necuvenite, în schimbul „ajutorului” oferit pentru obținerea unor autorizații, spun procurorii.

Paul Petrof, Alexandru Cernat, Nicolae-Ștefan Teianu, Marian-Vladimir Vulcan și Răzvan-Cosmin Stamatescu vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Irinel 14.02.2024, 12:21

    Daca sunt vinovati sa fie aspru pedepsiti .

  • Avatar comentarii

    Irinel 14.02.2024, 12:46

    Sa fie aspru pedepsiti !!!!

  • Avatar comentarii

    piciusz 14.02.2024, 12:48

    foarte bine ca l-au prins

  • Avatar comentarii

    Realist2023 14.02.2024, 13:17

    Cred ca la vama trebuie numiti numai tipi muti, surzi si orbi - altel nu e chip sa nu bage mana in borcanul cu miere !!

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 14.02.2024, 13:24

    Unii nu au limite, pur și simplu!

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește